Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Exerciţiu NATO în Poligonul Cincu. S-a folosit muniţie de război şi printre participanţi sunt şi femei

S-a tras în rafale, de pe pământ şi din aer. Avioanele de luptă au survolat poligonul de la Cincu. Aici, 5.000 de militari ai trupelor NATO au participat la o aplicaţie elaborată, în care au fost implicate 500 de mijloace de tehnică militară. Însă, cel mai amplu exerciţiu, cu 25.000 de militari şi cu trupe din 23 de ţări aliate, va fi luna viitoare şi se va desfăşura în România, Bulgaria şi în Ungaria.

de Redactia Observator

la 14.06.2017 , 22:02

S-a tras în rafale, de pe pământ şi din aer. Avioanele de luptă au survolat poligonul de la Cincu. Aici, 5.000 de militari ai trupelor NATO au participat la o aplicaţie elaborată, în care au fost implicate 500 de mijloace de tehnică militară. Însă, cel mai amplu exerciţiu, cu 25.000 de militari şi cu trupe din 23 de ţări aliate, va fi luna viitoare şi se va desfăşura în România, Bulgaria şi în Ungaria.

Pare un teatru de război real. Sau, cel puţin, scene din filme americane. Şi chiar dacă e vorba doar de un scenariu, soldaţii din imagini sunt adevăraţi. La fel şi muniţia care explodează peste tot. Se trage din tancuri, din blindate şi din elicoptere. Camuflate, trupele speciale pândesc din umbră. Sunt cei care culeg informaţii pentru trupele de atac şi securizează misiunile.

În poligonul de la Cincu au venit militari din 11 ţări NATO. Printre ele Statele Unite, Polonia, Spania, Marea Britanie şi România. Pe câmpul de luptă am întâlnit şi surprize... plăcute. Locotenent Robyn Skillman zâmbeşte şi glumeşte. Pare să aibă mai multă experienţă decât locotenent Ana Maria Tomuţă.

Vezi și

Femei şi bărbaţi, umăr la umăr, sunt parte în scenariul în care se simulează că un inamic invadează graniţele ţării. Este una dintre cele mai elaborate aplicaţii în care s-au folosit 500 de mijloace de tehnică militară. Dar cel mai mare exerciţiu - Saber Guardian 2017 - va fi luna viitoare şi se va desfăşura în România, Bulgaria Ungaria. Vor fi mobilizaţi peste 25 de mii de militari din 23 de ţări aliate şi partenere.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri sociale » Exerciţiu NATO în Poligonul Cincu. S-a folosit muniţie de război şi printre participanţi sunt şi femei