Antena Meniu Search
x

Sute de familii din București, fără apă caldă și căldură în prag de sărbători

În prag de sărbători, Capitala României este în avarie. Sute de familii din Bucureşti stau fără apă caldă sau încălzire. În timp ce în unele zone reţeaua de apă a cedat şi a inundat mai multe străzi, în altele cea de termoficare s-a defectat.

de Redactia Observator

la 07.12.2019, 23:47

Vezi și

În prag de sărbători, Capitala României este în avarie. Sute de familii din Bucureşti stau fără apă caldă sau încălzire. În timp ce în unele zone reţeaua de apă a cedat şi a inundat mai multe străzi, în altele cea de termoficare s-a defectat. Cu ţevi vechi şi un sistem neschimbat de mai bine de 50 de ani, autorităţile spun că nu pot oferi garanţii că situaţia nu va fi la fel şi de sărbători.

Este revolta bucureştenilor care, de două zile, nu au apă caldă sau căldură. La minus 4 grade Celsius înregistrate peste noapte în Bucureşti, zeci de familii din 80 de blocuri din Sectoarele 2 şi 3 au fost nevoite să găsească alte soluţii pentru a nu îngheţa în apartamente.

O avarie majoră la reţeaua primară a paralizat trei mari zone din Capitală. intră hartă Bulevardul Nicolae Grigorescu, Strada Bucovina şi Bulevardul Basarabia, unde de altfel au fost şi cele mai mari probleme. iese hartă Iar totul vine după ce, la finalul lunii noiembrie, locuitorii din aceleaşi sectoare au stat mai bine de 10 zile cu caloriferele reci. Autorităţile promit ca până la finalul zilei să remedieze problemele, însă avarii vor mai fi. Nimeni nu le poate garanta celor care depind de reţea că în perioada următoare vor primi fără întreruperi apă caldă şi căldură.

Tot în Sectorul 2, oamenii au avut parte de o altă surpriză. O avarie la o conductă de apă a inundat, în câteva minute, străzile.

Echipele de intervenţie au închis tronsonul afectat pentru reparaţiile care ar trebui să se încheie la ora 22.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vă tentează să mergeţi în vacanţă cu rulota în loc să vă cazaţi la hotel?

Observator » Stiri sociale » Sute de familii din București, fără apă caldă și căldură în prag de sărbători