Fata violată, condamnată de vecini că a acceptat să se urce în maşină
Fata din judeţul Vaslui, violată până la leşin de 7 indivizi, se teme să mai iasă din casă. De frica suspecţilor dar şi de gura lumii. Vecinii o condamnă că s-a urcat în maşină şi, în acest fel, ar fi acceptat să fie violată

De ceva vreme e fierbere mare în Văleni, localitatea de unde sunt suspecţii. Chiar dacă sătenii condamnă fapta acestor tineri, după ei, violul nu este problema reală în acest caz. Ci, mai degrabă, numărul violatorilor. Dacă ar fi fost doi sau trei, nimeni nu avea nicio obiecţie.
În acest sat din Vaslui, unde nu vezi decât sărăcie, nevoi şi griji, banul a conduce. Pentru că provin din familii înstărite, suspecţii sunt văzuţi drept "băieţi buni".
Chiar naşul fetei violate a încercat să-i convingă pe părinţii acesteia să accepte 20.000 de lei şi să se împace cu unul dintre suspecţi.
Cei şapte tineri sunt cercetaţi sub control judiciar şi riscă până la 12 ani de închisoare pentru faptele lor.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰