Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Festivalul Mierii, organizat la Odorheiul Secuiesc

Dulce şi aromată, bună ca desert, dar şi ca îndulcitor. Şi. foarte sănătoasă. Mierea, căci despre ea vorbim, a fost vedeta în acest weekend la Odorheiul Secuiesc, la Festivalul Mierii.

de Redactia Observator

la 22.10.2018 , 00:08

Dulce şi aromată, bună ca desert, dar şi ca îndulcitor. Şi. foarte sănătoasă. Mierea, căci despre ea vorbim, a fost vedeta în acest weekend la Odorheiul Secuiesc, la Festivalul Mierii. Vizitatorii pofticioşi veniţi la degustare au primit cadou sute de kilograme de miere de la apicultori. Şi totuşi, în Europa, suntem în urmă tare şi la consumul de miere. Mai exact, noi mâncăm doar vreo 700 de grame pe an, în timp ce în ţările nordice se ajunge la trei kilograme.

Aproape că au uitat de biscuiţii, croissanţii, ciocolata şi îngheţata din comerţ. Şi mai toţi au căzut de acord că mierea pare că le întrece pe toate. La Odorheiul Secuiesc, apicultorii au adus peste 400 de kilograme de. deliciu.

Niciun sortiment cunoscut sau mai puţin cunoscut nu a lipsit de pe tarabe, la Festival. De la miere de floarea soarelui, de brad, de zmeură sau rapiță, până la propolis, lăptișor de matcă, păstură, fagure sau chiar. cosmetice.

Vezi și

Cele mai căutate au fost mierea polifloră şi de salcâm. Asta dacă ar fi să judecăm după vânzări. Dar asta nu înseamnă că oamenii nu au tras cu ochiul la sortimentele. mai puţin obişnuite. Cum ar fi mierea cu fructe uscate, care costă 25 de lei borcanul, sau cea cu scorţişoară, la 15 lei.

Mierea de Rapiţă este unul dintre sortimentele mai rare. Nu e la fel de dulce ca altele dar are proprietăţi antibacteriene şi asigură buna funcţionare a creierului. Orice borcan ar alege însă, clienţii ştiu că mierea e sănătate curată.

În România consumul de miere este mai scăzut decât în alte țări europene, spun apicultorii. Şi e păcat să fie aşa. De aici şi ideea Festivalului. Şi cum reclama e sufletul comerţului, succesul evenimentului, ajuns la a 8-a ediţie începe să se vadă şi în încasări de la an la an.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » Festivalul Mierii, organizat la Odorheiul Secuiesc