Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Fostul director al Poliţiei Locale Ploieşti, trimis în judecată pentru şantaj şi alte infracţiuni

Fostul director al Poliţiei Locale Ploieşti a fost trimis în judecată pentru şantaj, folosirea de informaţii nedestinate publicităţii, operaţiuni comerciale incompatibile cu funcţia, abuz în serviciu şi evaziune fiscală

de Redactia Observator

la 21.12.2015 , 14:52

Fostul director al Poliţiei Locale Ploieşti Cristinel Toader a fost trimis în judecată pentru şantaj, folosirea de informaţii nedestinate publicităţii, operaţiuni comerciale incompatibile cu funcţia, abuz în serviciu şi evaziune fiscală, prejudiciul adus instituţiei depăşind 700.000 lei.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus trimiterea în judecată a fostului director al Poliţiei Locale Ploieşti Cristinel Toader, fost şef al Comisariatului pentru protecţia Consumatorilor Prahova şi al Gărzii de Mediu Prahova.

Articolul continuă după reclamă

Potrivit unui comunicat dat publicităţii, luni, de către reprezentanţii DNA, Cristinel Toader, în prezent aflat în arest la domiciliu, a fost inculpat pentru patru infracţiuni de şantaj, trei infracţiuni de folosire de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii în scopul obţinerii de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, precum şi pentru efectuarea de operaţiuni financiare ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia deţinută, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, în formă continuată (12 acte materiale), evaziune fiscală în formă continuată şi două infracţiuni de abuz în serviciu având drept consecinţă obţinerea pentru sine sau pentru altul a unui folos necuvenit, în formă continuată.

În acelaşi dosar, au fost trimise în judecată şi două firme controlate de Toader, respectiv S.C. Zedeka Advertising SRL Ploieşti şi S.C. Esrom Advertising SRL Ploieşti, acestea fiind acuzate de evaziune fiscală în formă continuată.

Conform rechizitoriului DNA Ploieşti, în perioada martie 2013 - septembrie 2014, Cristinel Toader, în calitate de director general al Poliţiei Locale Ploieşti, "a viciat concursurile organizate pentru ocuparea unor posturi vacante în cadrul acestei instituţii, în sensul că i-a constrâns pe membrii comisiilor de examinare să-i pună la dispoziţie subiectele pe care le-a furnizat mai multor candidaţi, în schimbul unor sume de bani cuprinse între 200 şi 1.000 euro".

Astfel, pentru un concurs organizat în ianuarie 2014 pentru ocuparea funcţiei de şef serviciu, Toader a contactat persoana care candida pentru postul respectiv, de la care a pretins şi a primit suma de 1.000 euro în schimbul furnizării subiectelor pentru proba scrisă a concursului.

Pentru a obţine subiectele, Toader l-a ameninţat cu pierderea postului, pe un membru în comisia de examinare, cel care a şi conceput subiectele şi care, în urma ameninţărilor, le-a pus la dispoziţia acestuia.

După ocuparea funcţiei de către persoana respectivă, în luna martie 2014, Toader a ameninţat-o pe aceasta cu desfiinţarea funcţiei, dacă nu îi pune la dispoziţie variantele de subiecte de examen şi răspunsurile corecte ale acestora pentru un alt concurs organizat la poliţia locală pentru ocuparea unui post. Totodată, Toader a contactat persoana care candida pentru postul respectiv, de la care a pretins şi a primit 200 euro, în schimbul furnizării subiectelor pentru proba scrisă a concursului, se arată în comunicatul dat publicităţii de DNA.

În urma cercetărilor, în acest dosar procurorii anticorupţie au stabilit, de asemenea, că pentru un alt concurs de angajare la Poliţia Locală Ploieşti, organizat în luna martie 2013, directorul Cristinel Toader a obligat un subaltern să conceapă, să redacteze şi să-i furnizeze subiectele de examen, pe care le-a pus la dispoziţia unui candidat înainte de proba scrisă, pentru ca acesta să fie declarat admis, fără însă a pretinde sume de bani în schimb.

După ocuparea funcţiei respective, noul ocupant al postului a fost numit preşedinte al comisiei de examinare pentru un alt concurs de şef birou. După numirea în această funcţie, Cristinel Toader l-a determinat pe preşedintele comisiei de examinare, ameninţându-l cu desfiinţarea locului de muncă, să introducă în plicurile cu subiecte pentru concurs nişte variante de subiecte care, contrar procedurii, nu fuseseră concepute de el, ca preşedinte al comisiei de examinare, ci fuseseră impuse de directorul general al instituţiei, în vederea favorizării unui anumit candidat care, în urma concursului desfăşurat, a fost desemnat câştigător.

Procurorii DNA Ploieşti îl acuză, de asemenea, pe fostul şef al Poliţiei Locale Ploieşti că, în perioada 2012 - 2014, a coordonat, prin interpuşi, întreaga activitate a S.C. Esrom Advertising SRL Ploieşti, în care a deţinut anterior calitatea de asociat şi administrator şi S.C. Zedeka Advertising SRL Ploieşti (la care mama sa a avut calitatea de asociat, desfăşurând în numele acestora activităţi producătoare de venituri pentru sine sau pentru altul, constând în închirierea de panouri publicitare.

"Activităţile sunt incompatibile cu funcţia respectivă, deoarece, potrivit Legii nr. 155/2010 a Poliţiei Locale, poliţistului local îi este interzis să efectueze direct sau prin persoane interpuse activităţi de comerţ ori să participe la administrarea sau conducerea unor operatori economici” precizează DNA.

Totodată, în perioada 2013 - 2015, Cristinel Toader, în calitate de director general al Poliţiei Locale Ploieşti şi ordonator terţiar de credite, a avizat plata consumurilor de carburant pentru un autoturism aflat în dotarea instituţiei care nu a fost utilizat în interesul acesteia şi a dispus plata drepturilor salariale către doi angajaţi, deşi aceştia nu şi-au desfăşurat efectiv activitatea în cadrul şi în interesul Poliţiei Locale, conform fişei postului, prejudiciind bugetul acesteia cu suma totală de 14.040, 25 lei.

"De menţionat este faptul că unul dintre cei doi angajaţi, pontat şi remunerat necuvenit, a desfăşurat în realitate activităţi comerciale private, în interesul personal al inculpatului, iar celălalt şi-a desfăşurat activitatea în interesul Primăriei Ploieşti” menţionează comunicatul dat publicităţii de DNA.

Procurorii îl mai acuză pe Toader că între anii 2012 şi 2014 a achiziţionat pentru Poliţia Locală Ploieşti de la mai mulţi agenţi economici bunuri, lucrări şi servicii "exclusiv prin cumpărare directă, în afara mediului concurenţial, cu divizarea achiziţiilor publice şi folosirea unei metode de calcul care a condus la subevaluarea valorii achiziţiei, fără a o estima fundamentat, respectiv fără a asigura utilizarea eficientă a fondurilor publice”, dar şi că, încălcând prevederile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, a participat la două programe de pregătire profesională destinate consilierilor juridici ai instituţiei.

Prin cele două fapte de abuz în serviciu (achiziţii şi participare nelegală la programe de pregătire), bugetul instituţiei a fost prejudiciat cu suma totală de 708.097,99 lei, au stabilit anchetatorii.

Procurorii anticorupţie susţin, de asemenea, că în perioada 2010-2014 S.C. Esrom Advertising SRL Ploieşti şi S.C. Zedeka Advertising SRL Ploieşti, controlate de către Cristinel Toader, au trecut în contabilitate cheltuieli nereale, constând în 564 de facturi având ca obiect prestarea de servicii fictive emise de mai multe firme, sustrăgându-se astfel de la plata obligaţiilor fiscale către bugetul statului, în valoare totală de 839.939 lei, reprezentând impozit pe profit şi TVA aferentă.

În cauză, Poliţia Locală Ploieşti şi Ministerul Finanţelor Publice s-au constituit părţi civile cu sumele de 722.138,24 lei, respectiv 963.224 lei.

În acest dosar procurorii au pus sechestrul asupra mai multor bunuri imobile ce aparţin lui Toader şi asupra conturilor S.C. Esrom Advertising SRL Ploieşti şi S.C. Zedeka Advertising SRL Ploieşti.

Dosarul va fi judecat la Tribunalul Prahova.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » Fostul director al Poliţiei Locale Ploieşti, trimis în judecată pentru şantaj şi alte infracţiuni