Antena Meniu Search
x

Furtunile au făcut prăpăd în toată ţara. Au luat maşini pe sus şi au blocat turişti în mijlocul puhoaielor

De 24 de ore, inundaţii şi furtuni violente lovesc România cu o forţă dezlănţuită. Doi turisti au ramas captivi intr-o rulota, in mijlocul apelor.

Vezi și

De 24 de ore, inundaţii şi furtuni violente lovesc România cu o forţă dezlănţuită. Doi turişti au rămas captivi într-o rulotă prinsă în mijlocul apelor, lângă o mănăstire din Maramureş. În mai multe zone din ţară, zeci de maşini au fost luate de ape şi mai multe familii şi-au văzut apartamentele complet inundate.

Cu o forţă uluitoare, puhoaiele mătură totul în calea lor, exact pe lângă mânăstirea Bârsana din Maramureş. Apele învolburate se izbesc violent de porţile de lemn. Într-o rulotă care campase în apropiere, doi oameni sunt prizonieri. 

Câteva utilaje încearcă să cureţe drumul peste care s-au prăbuşit pietre de pe versanţi, pentru ca turiştii să poată să-şi scoată maşinile blocate în parcare.

Deşi ploaia nu a durat mai mult de jumătate de oră, centrul Clujului arată de parcă un râu s-a revărsat pe străzi. Un şofer a crezut că poate trece prin bălţile de jumătate de metru. A mai ieşit din mijlocul apelor doar cu platforma.

Într-un bloc, mai multe apartamente de la parter şi garajele au fost inundate. Oamenii au scos noroiul rămas în urmă cu lopata.

Prăpădul a început azi-noapte. În mai multe zone din ţară a plouat cât pentru două săptămâni. S-au înregistrat peste 40 de litri pe metrul pătrat în judeţele Vâlcea şi Prahova. 

Oamenii din Poiana Câmpina au crezut că a venit potopul. Apa s-a scurs de pe versanţi, prin pădure, şi a adus cu ea buştenii abia tăiaţi.

Maşinile pe care localnicii le ştiau parcate la poartă, au fost aruncate de pe un pod după ce au fost luate de apă.

În localitatea Bobolia, un bărbat a fost luat de viitură. 

Anexa unei case s-a făcut scrum, într-un sat de lângă Piatra Neamţ după ce a fost lovită de un fulger. 

Iar meteorologii nu au veşti bune. În zilele următoare va continua să plouă la munte şi în regiunile sud-vestice. Duminică, în nordul ţării se anunţă averse.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

35 de lei kilogramul de carne de miel înainte de Paşte. Consideraţi preţul acceptabil?

Observator » Stiri sociale » Furtunile au făcut prăpăd în toată ţara. Au luat maşini pe sus şi au blocat turişti în mijlocul puhoaielor