Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Gemenii primesc o șansă nouă peste ocean

Au aproape doi ani şi până acum n-au văzut lumina zilei. Nu disting decât forme fără contur şi fără culoare. Dar viaţa lor e pe cale să se schimbe

de Redactia Observator

la 22.02.2015 , 20:00

Au aproape doi ani şi până acum n-au văzut lumina zilei. Nu disting decât forme fără contur şi fără culoare. Dar viaţa lor e pe cale să se schimbe

Yanis şi Rareş, gemenii din Botoşani care au orbit pentru că medicii i-au ţinut în condiţii improrii, în incubator, au plecat, de dimineaţă, în America. Medicii de acolo îi vor opera şi îi vor trimite înapoi acasă sănătoşi.

Flavia şi Ionuţ mai că plutesc de fericire. Şi de emoţie. Îşi ţin copiii strâns în braţe şi se gândesc la un singur lucru. Yanis şi Rareş au decolat, azi, pentru prima dată. Nu au plecat în vacanţă. Ci în călătoria care le va schimba viaţa. În America, la Detroit, ei vor fi operaţi la ochi.

Vezi și

Părinţii gemenilor sunt încrezători. Ştiu şi simt că medicii de peste ocean le vor reda lui Yanis şi lui Rareş vederea. Copiii au orbit imediat după naştere. Din neglijenţa medicilor, spun răspicat părinţii.

Prima intervenţie este programată pe 25 februarie. Gemenii au plecat la Detroit cu părinţii lor. Bunicii au rămas acasă, la Botoşani. Pentru ei, aşteptarea e şi mai grea.

Gemenii vor trece prin trei operaţii. Yanis va fi operat la ambii ochi iar Rareş doar la stângul. El vede cu ochiul drept - pentru că a fost operat, de mai multe ori, la Iaşi. Copiii se vor întoarce înapoi acasă abia peste o lună. Apoi, vor fi nevoiţi să meargă în Italia, la recuperare.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » Gemenii primesc o șansă nouă peste ocean