Antena Meniu Search
x

Curs valutar

George Becali face primul pas spre libertate!

În timp ce unii se acomodează cu arestul, George Becali e cu un picior în afara celulei. Latifundiarul a trecut cu brio de Comisia de Eliberări Condiţionate. A fost audiat şase ore. Pentru că a fost un deţinut muncitor şi pentru că s-a lansat în literatură, latifundiarul ar putea fi eliberat înainte de termen.

de Redactia Observator

la 05.03.2015 , 19:23

În timp ce unii se acomodează cu arestul, George Becali e cu un picior în afara celulei. Latifundiarul a trecut cu brio de Comisia de Eliberări Condiţionate. A fost audiat şase ore. Pentru că a fost un deţinut muncitor şi pentru că s-a lansat în literatură, latifundiarul ar putea fi eliberat înainte de termen.  

Repetiţia e mama învăţăturii. Cu răbdare, scapi de arestare. Dar deţinutul Becali a făcut mai mult de atât. A făcut istorie. În cei doi ani de când a intrat în penitenciar, Becali a muncit. A şi suferit.

Dorinţa lui Gigi Becali de a petrece Paştele împreună cu familia ar putea să se îndeplinească pentru că ar putea să fie eliberat condiţionat. Până atunci însă, latifundiarul este aşteptat la reşedinţa din Pipera luna aceasta, într-o permisie de cinci zile.

Vezi și

De la a doua ieşire, nu a mai ştiut nimeni că Becali e acasă. Iar acum, ar putea să plece din închisoare fără bilet. de întoarce. Vecinii din Pipera au auzit vestea cea mare.

Gigi Becali s-ar fi bucurat când a aflat de decizia Comisiei. Solicitarea de eliberare condiţionată va fi judecată mâine de tribunalul Medigidia.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » George Becali face primul pas spre libertate!