Gest impresionant făcut de un poliţist din Botoşani pentru o femeie necunoscută: "Numai faptul că s-a întors când m-a văzut că am o problemă a contat enorm"
Gest de-a dreptul impresionant făcut de un poliţist din Botoşani pentru o femeie. Aceasta făcuse pană şi cum afară ploua, nimeni nu se încumeta să oprească şi să o ajute.
Omul legii trecuse şi el, dar când şi-a dat seama că femeia, care era însoţită de fiica sa de 19 ani, nu avea cum să se descurce a întors maşina. Fapta poliţistului a devenit cunocută, după ce femeia a ţinut să îi mulţumească public pentru gestul său de omenie.
Gest impresionant făcut pentru o necunoscută
„Am făcut pană și ploua atât de tare, dar nu a oprit nimeni. El (n.r. polițistul) mergea dinspre Botoșani spre Săveni, a trecut de mine, dar probabil și-a dat seama că am nevoie de ajutor și s-a întors. Culmea că nici eu nu aveam o cheie bună și nici a lui nu era ce trebuie așa că a oprit un alt șofer și a împrumutat o cheie ca să mă ajute. Eu nu am fost de mare ajutor”, a povestit femeia pentru botoşaninews.
„A fost foarte amabil, foarte săritor. Numai faptul că s-a întors când m-a văzut că am o problemă a contat enorm. Am aflat abia după ce am postat mesajul de mulțumire că îl cheamă Robert Andrievici. Nu am cuvinte să îi mulțumesc pentru ajutorul dat. Cu oameni ca el mai avem o speranță”, a mai spus botoşăneanca.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰