Gheorghe Nichita, primarul suspendat al Iaşiului, în arest la domiciliu
După patru luni petrecute în spatele gratiilor, primarul suspendat al Iaşiului s-a întors acasă. Magistraţii au decis că poate fi cercetat în arest la domiciliu. Iar Gheorghe Nichita pare că vrea să profite din plin de această măsură.
După patru luni petrecute în spatele gratiilor, primarul suspendat al Iaşiului s-a întors acasă. Magistraţii au decis că poate fi cercetat în arest la domiciliu. Iar Gheorghe Nichita pare că vrea să profite din plin de această măsură. Ar fi uitat de scandalul cu fosta amantă şi spune că vrea să stea cât mai mult cu familia lui. N-a uitat însă de duşmani.
După patru luni petrecute în Penitenciarul Rahova, primarul suspendat al Iaşului a ajuns aseară acasă. A fost plasat acum în arest la domiciliu în dosarul în care este acuzat de DNA că ar fi luat mită de la omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu. Acesta ar fi fost interesat să obţină un contract pentru semaforizarea Iaşiului, un proiect de aproape 70 de milioane de lei.
Acolo, de unde vin eu, există o biserică la care am fost de câteva ori.Şi, printre altele, am aprins o lumânare pentru vrăjmaşii mei şi pentru duşmanii mei şi l-am rugat pe Dumnezeu să le dea sănătate şi să îi ierte pentru că eu i-am iertat.
N-a vrut să nominalizeze pe nimeni, dar spune că din cauza lor a trecut prin cea mai grea perioadă din viaţa lui. Nichita are şi un al doilea dosar penal pe rol. Pe vremea când conducea Iaşiul, s-ar fi folosit de Poliţia Locală ca să îşi spioneze amanta.
Fosta iubită a depus plângere împotriva lui pentru hărţuire şi ameninţare. Adina Samson a descris într-un document remis procurorilor, în vara anului trecut, umilinţele la care a fost supusă în perioada în care a avut o relaţie amoroasă cu fostul edil. Acelaşi care acum pare să îşi fi revizuit priorităţile.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰