Antena Meniu Search
x

Gigi Becali, Principele Radu şi Principesa Margareta au căutat mântuirea lângă moaştele Sfintei Parascheva

200 de mii de oameni într-o singură zi şi aproape o jumătate de milion, de vineri până astăzi, s-au rugat la Sfânta Parascheva, în cel mai mare pelerinaj creştin din ţară. În ziua praznicului, autorităţile au scurtat drumul spre racla sfântă.

Vezi și

 200 de mii de oameni într-o singură zi şi aproape o jumătate de milion, de vineri până astăzi, s-au rugat la Sfânta Parascheva, în cel mai mare pelerinaj creştin din ţară. În ziua praznicului, autorităţile au scurtat drumul spre racla sfântă.

Gigi Becali a căutat mântuirea lângă moaştele Sfintei, în timp ce Princepele Radu şi Principesa Margareta s-au rugat pentru România. O femeie, despre care familia susţine că ar fi posedată de rău, a fost adusă pe braţe de rude şi pusă pe raclă, să-şi regăsească liniştea şi credinţa.

Cu sutele de mii s-au adunat pelerinii la Catedrala Mitropolitană din Iaşi. Sute de mii de paşi au făcut în tăcere, ore în şir, până la racla cu moaştele Sfintei la care au venit să se închine. Printre ei au fost astăzi Principele Radu şi Principesa Margareta.

Gigi Becali a cãutat mântuirea la praznicul Sfintei ce ocrotește Moldova, cât mai aproape de raclã.

Becali s-a fotografiat cu preoţii şi s-a oprit să salute câţiva veterani de război.

Becali a refuzat să vorbească astăzi despre politică.

Orele în coloana uriaşă de pelerini i-au lăsat pe unii fără puteri. Un bărbat a fost ajutat să iasă din mulţime şi să se aşeze.

Drumul politicienilor şi al autorităţilor spre racla sfântă a fost mai scurt decât al pelerinilor.

Printre sutele de mii de credincioşi şi-a făcut loc şi o familie. Două femei şi trei bărbaţi purtau pe braţe o tânără despre care susţineau că e posedată de rău.

Mulţimea adunată în jurul raclei sfinte a primit binecuvântarea mitropolitului Moldovei.

Alexandru, un copil de zece ani, imobilizat într-un scaun cu rotile, a venit cu lacrimi în ochi să ceară sănătate. Şi un frate.

Unii pelerini s-au înghesuit în jurul raclei să-i mulţumească Sfintei pentru daruri. Alţii spre corturile unde organizatorii au pregătit peste 60 de mii de sarmale.

Organizatorii estimează că în jur de o jumătate de milion de oameni au trecut prin Iaşi în cele şase zile ale celui mai mare pelerinaj creştin.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

V-a trezit suspiciuni culoarea puilor din magazine?

Observator » Stiri sociale » Gigi Becali, Principele Radu şi Principesa Margareta au căutat mântuirea lângă moaştele Sfintei Parascheva