Video Globurile personalizate, cadoul perfect pentru cei dragi, în acest an, de sărbători
Mai sunt 67 de zile până la Crăciun, dar pregătirile sunt deja în toi! Într-un atelier din Cluj, globuleţele lucrate manual îşi fac loc pe rafturi, iar cei care vor să prindă cele mai frumoase ornamente pentru bradul de Crăciun le-au comandat deja.
Cum sărbătorile se apropie cu paşi repezi, artiştii s-au pus deja pe confecţionat ornamente. Într-un atelier din Cluj, câteva artiste s-au apucat de treabă şi lucrează cu migală la globurile din sticlă de murano. Şi munca nu-i deloc uşoară, pentru că fiecare element care compune globul este creat în atelier.
Iza Kiss - artistă: O dată ce e turnată răşina, ele mai stau o vreme la întărit până se usucă aceasta, de obicei cam 48 de ore, după care globurile sunt gata. Suntem deja la jumătatea lunii octombrie, noi am început să ne gândim la colecţia de anul acesta încă din vară. Prima dată facem figurinele, după care facem compoziţiile, adică ne gândim ce figurine intră în ce globuri.
Iar comenzile nu au întârziat să apară...
Iza Kiss - artistă: Prima comandă de glob personalizat cred că am primit-o din luna iunie.
Şi de atunci, muncesc ore întregi pentru globuleţele pictate cu tot felul de modele interesante, dar mai ales pentru cele sculptate manual. După ce figurina stă la rece, se montează în glob şi e gata să ajungă pe rafturile atelierului.
Maria Teodorescu – artistă: Mi se pare că doresc tot mai mult să fie personalizate lucrurile, adică să fie şi povestea lor pe produsul pe care şi-l doresc. Întoarcerea la copilărie, dorul de acasă e foarte pronunţat şi asta am încercat şi în colecţia de anul acesta.
Preţurile pentru figurine pornesc de la 40 de lei şi variază în funcţie de modelul ales. Noutatea pentru acest an este că, din cauza pandemiei, artistele nu vor participa la Târgul de Crăciun, ci vor aştepta clienţii în atelier şi online, pentru comenzi.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰