Goană nebună pentru prinderea unui piroman, în Brașov
Scene desprinse dintr-un film de acţiune în comuna Recea din judeţul Braşov. Un incendiu la o casă a generat haos în localitate după ce, în timpul intervenţiei pompierilor, s-a constat că de fapt proprietarul ar fi pus focul intenţionat. Omul a vrut să fugă şi a reuşit, deşi poliţiştii au încercat să-l oprească cu focuri de armă.
Scene desprinse dintr-un film de acţiune în comuna Recea din judeţul Braşov. Un incendiu la o casă a generat haos în localitate după ce, în timpul intervenţiei pompierilor, s-a constat că de fapt proprietarul ar fi pus focul intenţionat. Omul a vrut să fugă şi a reuşit, deşi poliţiştii au încercat să-l oprească cu focuri de armă. A făcut slalom printre agenţi şi martori, apoi a gonit cu viteză prin curţile vecinilor. Individul a fost prins într-o benzinărie după ce a provocat un accident. Atenţie, imagini cu puternic impact emoţional.
În jurul maşinii parcă scăpată de sub control, poliţiştii şi jandarmii încearcă să-l imobilizeze pe şofer. Nu reuşesc, aşa că sunt nevoiţi să apeleze la focuri de armă.
De pe margine, localnicii privesc îngroziţi. Câţiva bărbaţi încearcă să-i blocheze calea, dar nimic nu pare să-i stea în cale şoferului. Vrea cu orice preţ să scape şi să fugă după ce s-a constatat că şi-ar fi dat intenţionat foc la casă. Un jandarm a fost la un pas să fie călcat de autoturism.
În ploaia de împuşcături, şoferul a apăsat pedala de acceleraţie şi a luat-o la goană din curtea sa prin gospodăriile vecinilor, până a ieşit la stradă.
Piromanul a reuşit într-un final să fugă, însă cursa nebună s-a oprit într-o benzinărie din Făgăraş, unde a lovit şi un alt autoturism.
Acolo, individul a fost imobilizat şi încătuşat de poliţiştii care l-au dus apoi la secţie. Oamenii legii fac acum cercetări. Vecinii spun că bărbatul de 45 de ani ar mai fi făcut probleme şi în trecut.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰