Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Gogoşile cu salcâm, desertul savuros şi foarte parfumat, realizat de gospodinele din Argeş

Lapte, zahăr, făină şi flori de salcâm! Acestea sunt ingredientele unui desert savuros şi foarte parfumat, realizat de gospodinele din judeţul Argeş. Gogoşile cu salcâm sunt făcute după o reţetă de sute de ani.

de Redactia Observator

la 03.06.2019 , 17:36

Lapte, zahăr, făină şi flori de salcâm! Acestea sunt ingredientele unui desert savuros şi foarte parfumat, realizat de gospodinele din judeţul Argeş. Gogoşile cu salcâm sunt făcute după o reţetă de sute de ani. Însă oricine poate să le prepare. Procesul nu e complicat şi nici nu durează mult.

Salcâmul este unul dintre arborii cel mai des întâlnit pe Valea Argeşului. Parfumate şi dulci, florile lui şi-au găsit loc în bucătăria locală. De la ceaiuri, la siropuri şi chiar la deserturi salcâmul este ingredientul principal pe timpul verii. Orice reţetă începe cu o vizită în pădure. Acolo gospodinele aleg cu grijă cele mai bune flori.

Odată culese, florile sunt spălate cu apă rece şi lăsate la uscat. Timp în care gospodinele prepară aluatul pentru gogoşi. Ingredientele sunt simple: fâină, zahăr, lapte, ouă şi un praf de sare. Aluatul se amestecă cu grijă timp de câteva minute. Compoziţia trebuie să fie lichidă, cam ca cea de clătite - spun gospodinele. Iar după ce se încinge uleiul, florile de salcâm sunt învelite în aluat şi lăsate la prăjit câteva minute.

Vezi și

Apoi gogoşile sunt pudrate cu zahăr şi servite. Durata de viaţă a acestei delicatese este scurtă. Parfumul de salcâm le face irezistibile.

Florile de salcâm au și alte proprietăți. Bătrânii fac ceai din ele, atât acum cât sunt proaspete, cât și uscate. O cană băută seara asigură un somn liniștit. Puse la macerat cu suc de lămâie, florile pot fi consumate ca salată, dar numai după 24 de ore.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » Gogoşile cu salcâm, desertul savuros şi foarte parfumat, realizat de gospodinele din Argeş