GRAV accident de circulaţie în judeţul Bacău! Un autobuz cu nuntași a ajuns în șanț. Şapte persoane au fost rănite
Grav accident de circulaţie în judeţul Bacău, între localităţile Buhoci şi Dospineşti, unde, un autobuz cu nuntaşi a ajuns într-un şanţ din cauza neacordării de prioritate.
Grav accident de circulaţie în judeţul Bacău, între localităţile Buhoci şi Dospineşti, unde, un autobuz cu nuntaşi a ajuns într-un şanţ din cauza neacordării de prioritate.
În urma accidentului rutier, mijlocul de transport a părăsit partea carosabilă, iar şapte persoane din cele 19 au suferit traumatisme, care însă nu le-au pus viaţa în pericol. Cinci persoane au fost preluate şi transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău, de către echipajele SMURD Bacău, iar două au refuzat transportul la spital.
Pentru că în mijlocul de transport în comun se aflau 19 persoane, autoritățile au luat decizia de a activa Planul Roșu de intervenție, fiind alertate toate echipajele de acordare a primului ajutor medical din cadrul Serviciului Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare Bacău, dar au fost mobilizate si alte echipaje de la pompieri și o ambulanță.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰