Observator » Ştiri sociale » Greva angajaților de la ROMATSA este legală!

Greva angajaților de la ROMATSA este legală!

Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 28.08.2015, 12:11 | Modificat la 28.08.2015, 12:11

Tribunalul București a respins, vineri, solicitarea Regiei Autonome Administrația Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA de constatare a nelegalității grevei angajaților

Tribunalul București a respins, vineri, solicitarea Regiei Autonome Administrația Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA de constatare a nelegalității grevei angajaților.

Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.

Sindicaliștii de la ROMATSA au anunțat luni că vor declanșa grevă generală pe 1 septembrie dacă autoritățile nu vor rezolva până atunci problemele cu care se confruntă salariații.

Articolul continuă după reclamă

Pe 19 august, Ion Aurel Stanciu, atunci director general al ROMATSA, ulterior numit secretar de stat în Ministerul Transporturilor, aprecia că protestele sindicaliștilor și amenințările privind declanșarea grevei generale nu sunt întemeiate, în condițiile în care 12 dintre cele 14 revendicări au fost soluționate, iar conducerea regiei este în continuare deschisă negocierilor.