Gustările sănătoase din școli nu sunt pe placul elevilor. Biscuiţi tari și sărați, cornuri fără niciun gust
Gustările sănătoase din şcoli nu sunt nici pe placul elevilor, nici pe placul autorităţilor care au promovat noul program. Biscuiţii sunt tari şi săraţi, iar cornul nu are niciun gust. Copiii mănâncă doar de foame. Iar unii dintre ei, iau gustările acasă pentru ca părinţii să le reinventeze.
Gustările sănătoase din şcoli nu sunt nici pe placul elevilor, nici pe placul autorităţilor care au promovat noul program. Biscuiţii sunt tari şi săraţi, iar cornul nu are niciun gust. Copiii mănâncă doar de foame. Iar unii dintre ei, iau gustările acasă pentru ca părinţii să le reinventeze. Provocat să guste, Ministrul Agriculturii ne-a făcut o promisiune.
Noul meniu conţine, luni şi marti, un pachet de biscuiţi, însoţit de un măr de 100 de grame, iar miercuri, joi şi vineri, elevii primesc o cutie de lapte UHT, împreună cu un corn din făină integrală. Părerile elevilor sunt împărţite, spun cadrele didactice. Cert este că la clasele primare, mai bine de jumătate dintre copii refuză să mănânce noul meniu.
Reporterii Observator au plecat de la şcoală direct la autorităţile care au promovat acest proiect. Concluzia a fost aceeaşi: biscuiții aduc aminte de epoca comunistă.
Petre Daea promite că va gusta biscuiții
Chiar daca cei din consiliile județene sunt cei care fac licitațiile, Ministerul Agriculturii se ocupă de rețeta pentru biscuiți și corn din școli. O rețetă bună, care dorește să încurajeze alimentația sănătoasă pentru copii.
În această perioadă, ministrul Petre Daea este plecat într-o deplasare, dar promite că va gusta din alimente atunci când se va întoarce.
În cadrul noului program intră şi vizitele la ferme sau la unităţi de ambalare şi depozitare a fructelor, legumelor şi a produselor lactate, concursuri tematice pentru elevi, dar şi zile dedicate consumului de fructe şi legume. Copiii care nu mănâncă mărul, cornul, biscuiţii sau laptele sunt obligaţi să le ia oricum acasă. Aşa, părinţii sunt nevoiţi să le reinventeaze, după gust.
Programul, susținut din fonduri europene
Programul pentru şcoli al României înseamnă 572 de milioane de lei şi este susţinut din fonduri europene. Planuri pentru elevi mai există din partea Ministerului Educaţiei şi cu masa caldă. De trei ani. Dar tot la proiect pilot am rămas, în 50 de şcoli.
Şi un borcan de miere pe lună le-a fost promis copiilor, dar proiectul a fost, în cele din urmă, abandonat de Ministerul Agriculturii.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰