Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Situaţie incredibilă la Spitalului de Urgenţă din Craiova. În curtea unităţii sanitare au început lucrări pentru un heleşteu

A vrut neapărat ca în curtea spitalului pe care îl conduce să existe şi un heleşteu. Doar că atunci când, de la idee a trecut la fapte, managerul Spitalului de Urgenţă din Craiova nu a cerut nicio aprobare.

de Redactia Observator

la 09.08.2018 , 16:47

A vrut neapărat ca în curtea spitalului pe care îl conduce să existe şi un heleşteu. Doar că atunci când, de la idee a trecut la fapte, managerul Spitalului de Urgenţă din Craiova nu a cerut nicio aprobare. Lucrările au început la sfârşitul săptămânii trecute, doar că atunci când cei de la Consiliul Judeţean Dolj au aflat ce se întâmplă, s-a cerut sistarea de urgenţă a lucrărilor şi chiar demolarea viitorului bazin cu apă. Şi pacienţii spun că spitalul are nevoie de altfel de investiţii. 

În timp ce lângă principalul spital din Craiova - mormanele de moloz, resturile de geamuri sparte şi mizeria îşi împart teritoriul, în curtea unităţii sanitare urma să apară un un bazin cu apă. Pacienţii, dar şi aparţinătorii şi-au făcut cruce când au auzit, de fapt, ce presupunea micul şantier.

Ideea heleşteului aparţine chiar managerului spitalului, Alin Demetrian. Acesta nu ar fi cerut însă vreo aprobare pentru proiect. Nu a apucat totuşi să termine proiectul ambiţios. Reprezentanţii Consiliului Judeţean Dolj au intrat pe fir.

Vezi și

Vestea l-a supărat pe manager, mai ales că proiectul a fost pus pe masă încă din prima sa zi de mandat. Nu se ştie cu ce bani urma să fie însă realizat. Consiliul Judeţean Dolj nu a alocat în acest an fonduri pentru amenajarea curţii interioare a spitalului, însă există un proiect în acest sens, care ar urma să pimească finanţare 2019.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » Situaţie incredibilă la Spitalului de Urgenţă din Craiova. În curtea unităţii sanitare au început lucrări pentru un heleşteu