Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Hotelierii din Poiana Brașov, cel mai profitabil sezon de iarnă

Unde sunt mulţi turişti, sunt şi încasări mari! Aşa s-a întâmplat, în această iarnă, la Poiana Braşov. Staţiunea a fost arhiplină, ceea ce i-a umplut de bucurie pe hotelieri, care n-au mai prins aşa un sezon de foarte mult timp. Chiar şi în acest moment mai sunt turiştii care nu se dau duşi de pe pârtii.

de Redactia Observator

la 16.03.2017 , 17:28

Unde sunt mulţi turişti, sunt şi încasări mari! Aşa s-a întâmplat, în această iarnă, la Poiana Braşov. Staţiunea a fost arhiplină, ceea ce i-a umplut de bucurie pe hotelieri, care n-au mai prins aşa un sezon de foarte mult timp. Chiar şi în acest moment mai sunt turiştii care nu se dau duşi de pe pârtii.

Administratorii domeniului schiabil spun că niciodată nu au fost atât de mulţi turişti cum au fost iarna aceasta.

Condiţiile meteo au fost cele care favorizat producerea de zăpadă artificială.

Vezi și

Drept dovadă, încă mai sunt turişti pe pârtie. E de înţeles, mai ales că sus, pe munte, zăpada trece de un metru.

Şi în hotelurile, dar şi în pensiunile din Poiana Braşov a fost flux mare de turişti în acest sezon.

Pentru noi, a fost un an senzaţional. Ne bucură acest lucru. Într-adevăr, am avut o creştere pe încasări 10%, cu atât mai mult şi profitul nostru a fost pe măsură.

Ca şi grad de ocupare - peste 90%, dar încă suntem în grad de ocupare de iarnă, inclusiv luna martie. Se schiază, este foarte bine, un procent de 10 - 15% peste anul trecut.

Românii au fost atraşi de beneficiile hotelurilor, care încep să semene cu cele din Austria, de pildă.

Tocmai pentru că sezonul de iarnă a fost unul perfect, în Poiană o să fie o mare petrecere sâmbătă, iar turiştii vor avea acces gratuit.

Începem cu un viteluş la proţap, de vreo 170 de kilograme, ne scăldăm gândurile într-un vin bun şi avem multe surprize pregătite.

Şi pentru că în Poiană, nimeni nu pierde timpul aiurea, pachetele pentru vacanţa de Paşte şi cea de 1 Mai au fost făcute deja.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri sociale » Hotelierii din Poiana Brașov, cel mai profitabil sezon de iarnă