Hunedoara: Incendiu la spitalul din Simeria. Peste 23 de persoane transportate cu Ambulanţa
Un incendiu s-a produs, joi după-amiază, la spitalul din orașul Simeria, potrivit primarului orașului, Emil Râșteiu
Un incendiu s-a produs, joi după-amiază, la spitalul din orașul Simeria, potrivit primarului orașului, Emil Râșteiu.
Potrivit acestuia, incendiul s-a manifestat la etajul unu al clădirii. Mai mulți pacienți au fost evacuați și, cel mai probabil, vor fi transportați la Spitalul județean de urgență din Deva.
23 de persoane care au prezentat ușoare intoxicații cu fum au fost transportate cu ambulanțele la spitalele din Deva, Hunedoara și Orăștie, în urma incendiului, iar restul pacienţilor au ieşit singuri şi s-au adăpostit în sediul Primăriei, scrie Agerpres. Anemona Doda a mai spus că în spital se afla o persoană decedată, însă aceasta murise înaintea incendiului.
În urma incendiului a fost activat planul roşu de intervenţie.
Pentru stingerea incendiului s-au deplasat patru autospeciale ale ISU, care au intervenit, o autospecială cu scară şi o ambulanţă pentru victime multiple, dar nu a fost necesară folosirea acestora din urmă. "Ţin să menţionez că, în timpul incendiului, nu a murit nicio persoană. A fost în spital o persoană decedată, dar aceasta încetase din viaţă cam cu două ore înainte de izbucnirea incendiului, în jurul orei 14.00. Nu s-au înregistrat victime omeneşti, ci doar pagube materiale", a declarat Emil Rîşteiu, primarul oraşului Simeria.
Potrivit primarului, incendiul a avut loc la etajul unu al clădirii. Deocamdată nu se cunosc cauzele incendiului, iar echipaje ale ISU Hunedoara intervin la fața locului.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰