Video Iarna a deschis pârtiile din Poiană
Pârtiile din masivul Postăvaru se dovedesc neîncăpătoare pentru iubitorii de schi și snowboard. A nins din belşug, iar cele două pârtii din Poiana Brașov au fost deschise pe toată lungimea lor.
Aproape șapte kilometri lungime au, în total, pârtiile Drumul Roșu și Subteleferic. Zăpada este suficientă, calea e bine bătătorită și azi a nins în reprize. Turiştii s au bucurat din plin.
Pentru a evita aglomeraţia, cei care merg în Poiana Brașov au câteva lucruri simple de făcut.
La doi km de Poiana Brasov exista aceasta parcare supraetajată cu 436 de locuri. O folosesc şoferii care vor să evite timpii pierduţi cu găsirea unui loc de parcare în poiană. Mai am un sfat. Puteţi evita şi cozile de la casieriile instalaţiilor de transport pe cablu dacă veţi cumpăra o cartelă cu puncte de la cele două automate amplasate chiar în parcare.
Turiștii pot ajunge de la parcare până la baza pârtiei cu cursele regulate ale regiei locale de transport.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰