Antena Meniu Search
x

Curs valutar

În spitalele din România, pacienţii se tratează pe banii lor!

Deşi beneficiază de gratuităţi, mulţi bolnavi sunt trimişi la farmacie să îşi cumpere pastilele. Nu se întâmplă numai în spitalele din provincie, unde sărăcia e mare şi lipsurile multe

de Redactia Observator

la 15.05.2015 , 20:30

Deşi beneficiază de gratuităţi, mulţi bolnavi sunt trimişi la farmacie să îşi cumpere pastilele. Nu se întâmplă numai în spitalele din provincie, unde sărăcia e mare şi lipsurile multe

Ci şi în Bucureşti. Până şi banala aspirină lipseşte uneori cu desăvârşire. Prin urmare, cine vrea să se facă sănătos, plăteşte. De la câteva zeci de lei în sus, în funcţie de reţetă şi de tratatamentul prescris de medic. Chiar dacă mai marii din Sănătate au tot promis că astfel de situaţii vor fi istorie, realitatea e alta. Şi o demonstrează încă o dată reporterii Observator, cu o cameră ascunsă. 

Doamna are dreptul la tratament gratuit în spital. În teorie. În practică, fără medicamentele care îi sunt necesare, n-are cum să se facă sănătoasă. Prin urmare, scoate bani din buzunar în fiecare zi.

Vezi și

În spital, spune femeia, nu a primit nici măcar aspirină. Lipsa medicamentelor în acest spital din Bucureşti pare o obişnuinţă. De cum sunt internaţi, bolnavii sunt instruiţi. Ce şi de unde să cumpere. Iar dacă bolnavul nu le poate cumpăra personal, asistenta se transformă în curier. Şi livrează tratamentul la pat.

În urmă cu două luni, Corpul de control al Consiliului Judeţean Vâlcea a descoperit nereguli la achiziţia medicamentelor şi a sesizat Parchetul, care a deschis un dosar. Prejudiciul estimat a fost de 14 milioane de euro.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Impozit de 70% pe transferurile între rude, dacă banii nu sunt justificaţi. Sunteţi de acord?
Observator » Ştiri sociale » În spitalele din România, pacienţii se tratează pe banii lor!