EXCLUSIV In Spitalul Judetean Ploiesti, spaga este o regula
"Daca nu aveti bani, nu aveti nici ce cauta aici". O spun pacientii care se plang ca sunt pusi pe drumuri sau sa scoata bani grei din buzunar daca vor sa primeasca tratamentul care, de altfel, li se cuvine gratis. Conducerea clinicii ridica din umeri: spaga nu e un fenomen pe care il poate controla!
“Nu va sfatuiesc. Mergeti in Bucuresti si dati cat e, chiar transportul daca e, si vedeti-va de treaba dumneavostra!”. E sfatul unui pacient care a fost internat in Spitalul Judetean Prahova. Toti bolnavii care calca pragul unitatii medicale se plang.
“Am dat sase milioane la doctor si, la anestezie, doua milioane. M-au pus sa iau pansamente de un milion, injectii, branule. Toate astea”, spune omul. Spaga n-ar fi suficienta pentru a-ti cumpara linistea, insa. Daca vrei sa fii tratat in spital, iti cumperi si pastilele.
“Cumperi tot aici. Medicamente. Toate medicamentele. Din spital dau numai perfuziile. Aici, nu iti dau medicamente, nici pansament, nici nimic. Aici, te pun sa platesti medicamente. Te pun sa cumperi din alea ca sa iti faca injectii, branule”, spun pacientii.
Conducerea spitalului spune ca banii alocati unitatii medicale se folosesc pentru asigurarea serviciilor de urgenta si se plange de subfinantare.
“Finantarea spitalului a fost pentru un numar de 10 mii de pacienti care au fost internati, externati si validati. Echivalentul in bani pentru cei 10 mii de bolnavi inseamna peste 120-130 de miliarde. In conditiile in care toti banii cheltuiti pe medicamente in spital pe un an de zile au fost de 100 de miliarde”, spune Adrian Strambeanu, manager al Spitalului Judetean de Urgenta Ploiesti.
Cat despre ,,atentiile" care-i saracesc pe pacienti, Adrian Strambeanu spune ca “Ele daca exista, si probabil ca exista intr-o poportie, nu as generaliza in nicio forma, ele trebuie dovedite si probate. De pacientii sau apartinatorii care reclama acest lucru si de institutiile care sunt abilitate sa demonstreze existenta acestui proces”.
Spitalul Judetean de Urgenta Ploiesti nu este singurul cu probleme reclamate de pacienti. In Spitalul de Pediatrie din oras, bolnavii s-au plans ca au impartit saloanele cu gandacii.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰