Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Incendiu într-o școală din Arad, din cauza unui scurtcircuit la instalația bradului de Crăciun

Un incendiu pornit de la un scurtcircuit la instalația bradului de Crăciun a izbucnit, miercuri după-amiază, la o şcoală primară din oraşul Chişineu Criş din judeţul Arad. 

de Redactia Observator

la 21.12.2022 , 18:35

Incendiu într-o școală din Arad, din cauza unui scurtcircuit la instalația bradului de Crăciun - Shutterstock

O angajată a şcolii, care se afla în clădire la momentul izbucnirii focului, a suferit un atac de panică. Incendiul a pornit în urma unui scurtcircuit la instalaţia electrică aflată într-un brad împodobit de Crăciun, într-una din sălile de clasă.

Incendiu în sala de curs

Pompierii au intervenit cu două autospeciale de stingere, autoscara S42 şi un echipaj SMURD.

Articolul continuă după reclamă

„La sosirea echipajelor de intervenţie incendiul se manifesta la nivelul unei săli de clasă, pe o suprafaţă de aproximativ 16 mp, cu degajare de fum. Incendiul a fost localizat şi lichidat prompt în limitele găsite iar pompierii au acţionat pentru ventilarea încăperii inundate cu fum.  În urma flăcărilor au ars mobilierul pe o suprafaţă de aproximativ 16 mp şi bradul de Crăciun aflat în sala de clasă”, a transmis ISU Arad, potrivit Agerpres.

Echipajul SMURD a acordat îngrijiri medicale unei femei în vârstă de 65 de ani, angajată a şcolii, care a suferit un atac de panică. Aceasta a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale suplimentare.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind scurtcircuit electric la nivelul instalaţiei de iluminat a bradului de Crăciun.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » Incendiu într-o școală din Arad, din cauza unui scurtcircuit la instalația bradului de Crăciun