Video ÎPS Teodosie s-a împiedicat şi a căzut la slujba de sfinţire a apei de Bobotează
ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a oficiat marţi slujba de Sfinţire Mare a apei, slujbă identică cu cea oficiată în ziua de Bobotează, la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța.
- Teodosie a cerut totuşi celor care vor participa la ceremonie să păstreze distanţa şi să nu mai stea înghesuiţi
- ÎPS Teodosie a sfinţit apa care apoi va fi îmbuteliată în 120.000 de PET-uri
ÎPS Teodosie a sfinţit apa care apoi va fi îmbuteliată în 120.000 de PET-uri ce vor fi oferite credincioșilor constănțeni de Bobotează.
ÎPS Teodosie, fără mască de protecţie în ajunul Bobotezei
ÎPS Teodosie a fost înconjurat de zeci de oameni şi nu a purtat mască în timpul slujbei din ajunul Bobotezei.
Chiar într-o conferinţă de presă susţinută ieri, Teodosie spunea că slujbele nu se schimbă în pandemie, ci rămân aceleaşi.
"Sigur că trebuie să aibă toţi oamenii sărbătoarea Bobotezei, sărbătoarea darurilor care vin de sus din Ceruri. Cine nu crede, să stea deoparte, nu să critice, să nu îi oprească pe cei ce cred să îşi facă sărbătoarea. De accea, noi vom ţine sărbătoare ca întotdeauna, nu avem motive să anulăm o sărbătoare sau să o restricţionăm. Sărbătoarea vine din Cer, nu poate fi Cerul supus Pământului, ci Pământul se supune Cerului”, a declarat Teodosie.
El a cerut totuşi celor care vor participa la ceremonie să păstreze distanţa şi să nu mai stea înghesuiţi, iar Jandarmeriei şi Poliţie să fie printre oameni şi să vegheze ca aceştia să respecte regulile.
ÎPS Teodosie s-a împiedicat în timpul slujbei
La un moment dat, în timpul slujbei, ÎPS Teodosie s-a împiedicat de treptele din faţa Catedralei „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” şi a fost ajutat de enoriaşi să se ridice şi să îşi continue drumul spre butoaiele pline cu apă.
După slujba de sfinţire a Agheasmei Mari, la orele 14.00, Arhiepiscopul Tomisului va poposi la biserica „Adormirea Maicii Domnului” din localitatea Hârșova, unde va oficia, de asemenea, o slujbă de sfinţire a apei. De aici se va pleca în procesiune către Portul Tomis. Slujba de Sfințire Mare a Apei va fi oficiată la ponton, apoi ierarhul va arunca trei cruci în apa Dunării, ce vor fi recuperate de către tineri curajoși.
Mâine, de Botezul Domnului, la ora 8.30, IPS va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța, urmată, la ora 11.00, de tradiționala Procesiune de Bobotează, de la Catedrală până în Portul Tomis, unde, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, va oficia slujba de Sfințire Mare a apei.
La sfârșitul acesteia, IPS Teodosie va arunca trei cruci în apele mării, ce simbolizează Arătarea Sfintei Treimi la apa Iordanului.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰