Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Izidor, supravieţuitorul din „Orfelinatul Groazei“ din Sighetu Marmaţiei: "Există copii care trăiesc încă un coşmar"

Chiar de 1 iunie, România a aflat cum şi câţi copii a MUTILAT în perioada comunismului: 10 mii. Pe 800 dintre ei i-a ucis. În orfelinate. Vreme de aproape 3 decenii, statul român n-a mişcat un deget să-şi repare greşelile trecutului. Genocid pe care l-am băgat sub preş.

de Redactia Observator

la 01.06.2017 , 19:51

Chiar de 1 iunie, România a aflat cum şi câţi copii a MUTILAT în perioada comunismului: 10 mii. Pe 800 dintre ei i-a ucis. În orfelinate. Vreme de aproape 3 decenii, statul român n-a mişcat un deget să-şi repare greşelile trecutului. Genocid pe care l-am băgat sub preş.

Supravieţuitorii orfelinatelor-lagăr, salvaţi în Statele Unite, împreună cu Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului au făcut, însă, demersurile fireşti. Sapă după adevăr şi i-au convins pe procurori să-i aducă la judecată pe călăii copiilor care n-au avut apărare.

La Parchetul Bucureşti a fost deschis deja un dosar penal în care sute de educatori, directori de orfelinate, oameni care au răspuns de soarta acestor copii trebuie să dea acum explicaţii. Izidor, unul dintre copiii cu viaţa ciuntită de un sistem bolnav, le aşteaptă. 

Vezi și
Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
BNR: Ţara trebuie să intre la dietă. Sunteţi de acord cu acest îndemn?
Observator » Ştiri sociale » Izidor, supravieţuitorul din „Orfelinatul Groazei“ din Sighetu Marmaţiei: "Există copii care trăiesc încă un coşmar"