Observator » Ştiri sociale » Jandarmii din Capitală, scoşi să lupte cu nămeții

Jandarmii din Capitală, scoşi să lupte cu nămeții

Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 27.01.2014, 08:00 | Modificat la 27.01.2014, 09:02

Peste o sută de jandarmi şi pompieri au încercat să scoată Capitala de sub zăpadă. S-au înarmat cu lopeţi, apoi au început să cureţe intersecţiile şi staţiile de autobuz.

În acelaşi timp, mai multe utilaje au încărcat troienele de pe marginea drumului în remorci.

În timp ce utilajele îndepărtau zăpada strânsă pe trotuar, jandarmii şi pompierii făceau eforturi să elibereze staţiile de autobuz şi intersecţiile importante.

Primarul capitalei, Sorin Oprescu, a urmărit operaţiunea pe camerele de supraveghere.

Articolul continuă după reclamă

Acţiunea a durat întreaga noapte în Piaţa Romană, Piaţa Universităţii si Piaţa Unirii.