Antena Meniu Search
x

Curs valutar

La spitalul "Bagdasar", într-o singură noapte a fost pregătită o secţie nouă de terapie intensivă

România este fără îndoială ţara paradoxurilor. În timp ce la spitalul Bagdasar din Capitală, într-o singură noapte a fost pregătită o secţie nouă de terapie intensivă

de Redactia Observator

la 09.12.2015 , 20:12

România este fără îndoială ţara paradoxurilor. În timp ce la spitalul Bagdasar din Capitală, într-o singură noapte a fost pregătită o secţie nouă de terapie intensivă, la Floreasca, unitatea specială pentru arşi, inaugurată cu fast în aprilie a stat goală.

Motivul: avem aparate dar nu şi personal pregătit să le folosească. În tot acest timp, păriniţi îndureraţi se întreabă dacă pentru copiii lor s-a făcut tot ce era posibil.  O mamă cu sufletul sfâşiat îşi plânge copilul mort în clubul groazei. Alexis, fata ei, nu a supravieţuit, deşi medicii de la Bagdasar au făcut eforturi supr-omeneşti să o salveze. Cristina îşi aminteşte cu durere momentele în care fiica ei se zbătea între viaţă şi moarte. Medicii au realizat din cursul nopţii că se află într-o situaţie fără precedent, iar numărul mare de pacienţi cu arsuri depăşea cu mult capacitatea pe care spitalul o avea în acel moment.

Vezi și

Medici, asistente, infirmiere şi brancardieri s-au mobilizat pentru ca toţi răniţii să fie trataţi în siguranţă. Preţ de cinci  ore, zeci de oameni au construit noua secţie de terapie intensivă care a găzduit cazurile cele mai grave care au venit acolo. S-a făcut nebulizare, dezinfecţie, şi pacienţii care au venit din sala de operaţie după curăţarea plăgilor au intrat în saloane care aveau în funcţiune aparate de purificare a aerului şi aparatul plasm air de sterilizare.

În tot acest timp, la spitalul Floreasca din Capitală, o unitate ultramodernă, nou-nouţă, dedicată marilor arşi a stat goală. Şase vieţi ar fi putut fi salvate aici. Dar este pus lacătul pe uşă. Chiar şi astăzi. Motivul: lipsa de personal. La începutul anului viitor, asistente, infirmiere şi brancardieri vor pleca la un curs de instruire în Franţa. Şi abia în vara anului viitor, aceştia se vor întoarce în ţară şi vor putea să profeseze în noua unitate destinată arşilor.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » La spitalul "Bagdasar", într-o singură noapte a fost pregătită o secţie nouă de terapie intensivă