Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Scandal în Parlament, după adoptarea legii care schimbă condiţiile de exploatare a zăcămintelor din Marea Neagră

Legea care schimbă condiţiile în care sunt exploatate zăcămintele din Marea Neagră a trecut de Parlament. Dezbaterile finale şi votul nu au fost lipsite de scandal.

de Redactia Observator

la 10.07.2018 , 20:43

Legea care schimbă condiţiile în care sunt exploatate zăcămintele din Marea Neagră a trecut de Parlament. Dezbaterile finale şi votul nu au fost lipsite de scandal. Opoziţia a acuzat Puterea că alungă investitorii străini prin introducerea unui impozit pe veniturile suplimentare.

Miza este uriaşă. Liviu Dragnea spune că România ar putea câştiga 40 de miliarde de dolari şi va deveni una dintre puţinele ţări din lume independente energetic.

Potrivit proiectului legislativ, care diferă de forma adoptată de Senat, companiile care vor să extragă gaze din Marea Neagră vor fi taxate în plus.

Vezi și

Jumătate din producţia obţinută va trebui tranzacţionată pe piaţa locală. Companiile mai sunt obligate să aibă un sfert dintre angajaţi români. Noile reglementări ar transforma Romania într-una dintre puţinele ţări din lume care devine independentă energetic.

"Cu această formă, statul încasează venituri de peste 20 de miliarde de dolari", a declarat Liviu Dragnea.

Legea offshore a fost adoptată cu 175 de voturi pentru. Au fost 30 de abţineri şi 30 de voturi contra, reprezentanţii companiilor petroliere susținând că noua lege descurajează investiţiile.

În Marea Neagră există rezerve de gaze şi petrol în mai multe perimetre. Doar într-o singură zonă ar fi 200 de miliarde de metri cubi de gaz metan. Şapte procente din producţia de petrol a României şi 13 din cea de gaze naturale provin de pe cele şapte platforme din Marea Neagră.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » Scandal în Parlament, după adoptarea legii care schimbă condiţiile de exploatare a zăcămintelor din Marea Neagră