Legea câinilor fără stăpân va fi aplicată la 1 martie
Legea lui Ionuţ poate fi în sfârşit aplicată. Normele au fost aprobate la câteva luni după ce parlamentarii au votat proiectul. Până la 1 martie toţi câinii vor fi luaţi în evidenţă.
Iar cei pe care nu-i adoptă nimeni în termen de două săptămâni vor putea fi eutanasiaţi. Părinţii lui Ionuţ speră ca această lege să rezolve problema maidanezilor. Şi să nu mai treacă nimeni prin ce au trecut ei.
Părinţii lui Ionuţ ştiu mai bine ca oricine cât rău poate face nepăsarea autorităţilor şi a oamenilor. Fiul lor de doar 4 ani a plătit cu viaţa pentru asta. Tragedia familiei Anghel a fost un semnal de alarmă pentru autorităţi.
Părinţii lui Ionuţ ştiu că nimic nu le va aduce fiul înapoi, dar mai au puterea să spere că niciun alt părinte nu va trece prin calvarul lor. Pentru asta e nevoie însă ca noua lege să se aplice.
Părinţii lui Ionuţ spun că în ultimele săptămâni au primit numeroase ameninţări de la aşa zişii iubitori de animale care îi consideră vinovaţi pentru adoptarea legii care va permite eutanasierea maidanezilor.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰