Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Legea Falimentului Personal i-ar putea ajuta pe romanii care au datorii la banci sa isi pastreze locuintele

Cand auzim cuvantul faliment ne gandim la cei mai rau. Dar pentru sute de mii de romani, falimentul ar fi un colac de salvare, care i-ar impiedica sa se scufunde. Daca ar putea intra in insolventa, asemenea firmelor, cei care au restante la banci ar putea fi la adapost de executarile silite.

de Redactia Observator

la 24.03.2013 , 10:58

 Legea falimentului personal, care le-ar permite sa faca asta, este de cativa ani blocata in Parlament. Iar bancherii ar vrea sa ramana acolo.

La sfarsitul anului trecut, peste o suta de mii de romani riscau sa fie dati afara din casa pentru ca nu si-au platit creditele. Iar numarul lor pare sa creasca. In ianuarie, trei sferturi de milion de romani aveau restante la banci.

Legea Falimentului Personal i-ar putea ajuta pe acesti oameni sa-si pastreze locuintele.

Vezi și

 “Un debitor care stie ca nu isi mai poate plati datoriile ar trebui sa poata sa mearga la un tribunal, sa se puna sub protectia tribunalului cu efectele care le obtine si un comerciant, adica sa se suspende orice executare silita si sa se inghete datoriile”, explica avocatul Gheorghe Piperea.

Practic, daca ar putea declara falimentul, restantierii nu vor mai plati dobanzi sau penalizari, de la data respectiva. In plus, bancile nu le vor putea opri pensiile, ajutoarele sociale, ajutoarele de maternitate sau alocatiile pentru copii.

Sunt insa voci care spun ca Legea Falimentului Personal ar putea pune pe butuci sistemul bancar. Specialistii FMI au cerut blocarea ei chiar din acest motiv.

Legea Falimentului Personal a fost votata de Senat, iar acum se afla la Comisia Juridica de la Camera Deputatilor si asteapta sa fie trimisa in plenul Camerei, la vot.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri sociale » Legea Falimentului Personal i-ar putea ajuta pe romanii care au datorii la banci sa isi pastreze locuintele