Antena Meniu Search
x

Localurile şi magazinele din centrul Capitalei, un PERICOL! Lista clădirilor care riscă închiderea

Club A, Club Fire, City Grill Lipscani, Fratelli Espresso Bar, Teatrul Nottara, cinematografele Patria, Studio și Cinema Pro, agenții ale Băncii Transilvania, Raiffeisen, Bancpost, farmacii Sensiblu sunt doar câteva dintre unitățile comerciale aflate în imobile cu risc seismic ridicat care vor fi scoase din spațiile actuale, potrivit unei legi adoptate deja de parlamentari și trimisă la promulgare

Club A, Club Fire, City Grill Lipscani, Fratelli Espresso Bar, Teatrul Nottara, cinematografele Patria, Studio și Cinema Pro, agenții ale Băncii Transilvania, Raiffeisen, Bancpost, farmacii Sensiblu sunt doar câteva dintre unitățile comerciale aflate în imobile cu risc seismic ridicat care vor fi scoase din spațiile actuale, potrivit unei legi adoptate deja de parlamentari și trimisă la promulgare

Un cutremur puternic poate produce, în spațiile comerciale din centrul Capitalei, care implică aglomerări de persoane, tragedii mult mai mari decât cea petrecută noaptea trecută în Clubul Colectiv.

În imobilele din București cu cel mai ridicat risc de prăbușire la cutremur (gradul I), care prezintă pericol public, funcționează, în prezent, 54 de restaurante, baruri și cluburi, 4 teatre și cinematografe, 7 unități bancare, 5 farmacii, 63 magazine, 4 galerii de artă, 13 clinici medicale și saloane cosmetice, dar și alte instituții, inclusiv o universitate sau un centru de informare turistică.

Majoritatea sunt în clădiri vechi cu peste 3 etaje, categorie pentru care legea menționată prevede includerea în programele publice de reabilitare. Multe alte unități comerciale funcționează în imobilele cu grad de risc mai redus, care ar putea fi, de asemenea, afectate de restricțiile legii.

Actul normativ consultat de Profit.ro, avizat favorabil și de Guvern, interzice activitățile permanente și/sau temporare în spațiile publice cu altă destinație decât cea de locuință din imobilele cu risc seismic gradul I sau ÎI, care implică aglomerări de persoane, până la finalizarea lucrărilor de consolidare a imobilelor. Legea a trecut atât de Senat, cât și de Camera Deputaților, ca for decizional, și mai trebuie doar să fie promulgată de președintele Klaus Iohannis pentru a deveni aplicabilă anul acesta.

Odată intrat actul normativ în vigoare, nu vor mai putea funcționa în imobile cu risc seismic ridicat săli de spectacol, de expoziții, de lectură, spații pentru comerț, structuri turistice de cazare și alimentație publică și prestări de servicii, asistență socială și medicală, administrație publică și altele asemenea, indiferent dacă aceste spații sunt rezultatul concepției inițiale a construcției ori al unor amenajări ulterioare.

Regula ar urma să fie aplicată pentru toate clădirile cu risc seismic ridicat, până vor finaliza lucrări de consolidare. Imobilele care au minimum 3 etaje peste parter, construite înainte de 1978, pentru care sunt redactate rapoarte de expertiză privind riscul seismic, pot fi incluse în programul național de consolidare, potrivit legii.

În prezent, potrivit datelor Primăriei Capitalei, actualizate la 16 octombrie 2015, în București au fost expertizate tehnic și încadrate în clasa cu cel mai mare risc de prăbușire (clasa I de risc seismic care prezintă pericol public) 184 de imobile. Tot în clasa I de risc, dar fără a prezenta pericol public, sunt încadrate alte 183 clădiri.

În clasa a II-a de risc intră încă 307 clădiri din Capitală, care pot suferi degradări structurale majore la cutremur, dar este puțin probabil să se prăbușească.

Lista spațiilor comerciale care funcționează în  imobile încadrate în clasa I de risc seismic care prezintă pericol public, din București:

BARURI, RESTAURANTE, CLUBURI

Imobile care prezintă pericol public cu min. 3 etaje (peste parter)

Club A – Str. Blănari nr. 14 – construit 1935, Parter (P) +5 etaje (E)

Godot Cafe-Teatre – Str. Blănari nr. 14 - construit 1935, P+5E

Trattoria Buongiorno Centrul Istoric, Club True, Tress Fast Food – Str. Franceză nr. 52 – Construit 1934, P+5E+Mansardă (Mă)

Club Fire – Str. Gabroveni nr. 12 – Construit 1924, Subsol (S) +P+4E

Cafe Bistro New York – Str. George Enescu 21 (Colț cu Mendeleev)- Construit 1932, P+5E+Mă

Restaurant Argentin, Str. Blănari nr. 9-13  - la Nr. 9 – Construit 1880, S+P+2E+Pod; la nr. 11 – construit 1947, S+P+8E

55 Jazz, Explorer’s Irish Pub, Quetesh Club - Str. Franceză nr. 9 – Construit 1910, S+P+6E

One Tech Cafe - Str. Ion Câmpineanu nr. 22 – Construit 1938, P+8E

Turabo Cafe - Str Ion Ghica Nr. 3 – Construit 1938, P+8E

Restaurant Bocca Lupo – Str. Joseph Lister nr. 1 – Construit 1934, S+P+4E+Mă

City Grill - Str. Lipscani nr. 12 – Construit 1898, S+P+4E

Berăria Siegfried – Str. Lipscani nr. 29 – 33 – Construit 1934, la nr. 29 S+P+7E ; la nr. 31-33 S+P+4E

Fratelli Espresso Bar - Str Nicolae Golescu Nr. 5 – Construit 1938, P+9E

Restaurant Izvorul Rece - Piața Pache Protopopescu nr. 11 – Construit 1935, S+P+3E+Mă

PUB la Cireșica - Str Schitu Măgureanu nr. 3 – Construit 1898, S+P+4E+Mă

Taverna Racilor, Le Secret Cafe Bar, Exclusive Grilles &Crepes - Smârdan nr. 18, colț cu Str. Sf. Dumitru - Construit 1940, P+7E

Restaurant Nonna Mia, Siciliani, Passage Club - Calea Victoriei nr. 52, Pasajul Englez – Construit 1850, S+P+3E

Bistro Atelier - Calea Victoriei nr. 208 – Construit 1940, P+7E+Mă

Tex Mex - Calea Victoriei nr. 31 – Construit 1909, S+P+4E

Ad Hoc Bistro, Omnivore’s Dilema, Cioccogelateria Venchi - Calea Victoriei nr. 214 – Construit 1941, S+P+8E

Bistro Y - Calea Griviței nr. 107-109 – Construit 1934, S+P+4E+Mă

Emre Baklava - Bdul Magheru nr. 20 – Construit 1946, P+9E

Toans - Bdul Magheru nr. 12-14 – Construit 1929, P+7E+9E

Hobo”s Eat Point - Calea Victoriei nr. 2-4  - Construit 1928, P+8E

Wake Cup cafenea - Str. Nicolae Tonitza nr. 11 – Construit 1940, S+P+8E

Botanique (cafenea) – Str. Doamnei nr. 3 – Construit 1885, 1890, S+P+3E+Mă,  S+P+4E

Imobile care prezintă pericol public cu mai puțin de 3 etaje peste parter

La Bonne Bouche, Îl Peccato, Trattoria Sicilia – Str. Franceză nr. 30 – Construit 1870, S+P+2E+Mă

Brittish Pub, Restaurant Gara Lipscani, Bar Bicicleta  - Str. Lipscani Nr. 38 – Construit 1880, S+P+2E

Pizza-Cafe 21, Restaurant Saray  - Str. Lipscani nr. 21 – Construit 1884, S+P+2E

Club Terminus – Str. George Enescu nr. 5 – Construit 1910, P+2E

Club Bazaar - strada Covaci nr. 10 – Construit 1890 - S+P+2E

Restaurant Adeline - Str. Blănari nr. 9 - Construit 1880, S+P+2E+Pod

Restaurant Lacrimi și Sfinți (În consolidare și extindere)– Str. Șepcari nr. 16 – Construit 1900, S+P+1E+Pod

Jack's Pub - Lipscani 45 – Construit 1880, S+P+1E+Mă

Biutiful; Hot Hirls Night Club -  Str. Gabroveni nr. 6-8 – Construit 1890, S+P+1E+Mă

Barbero Club&Pub - Str. Lipscani nr. 38 – Construit 1880, S+P+2E

TEATRE ȘI CINEMATOGRAFE

Imobile care prezintă pericol public cu min. 3 etaje (peste parter)

Cinema Patria - Bdul Magheru nr. 12-14 – Construit 1929, P+7E+9E

Teatrul Notară - Bdul Magheru nr. 20 – Construit 1946, P+9E

Cinema Studio - Bdul Magheru nr. 29 – Construit 1945, S1+S2+P+Mz+7E+Mă

Cinema Pro – Str. Ion Ghica nr. 3 – Construit 1938, P+8E

BĂNCI

Imobile care prezintă pericol public cu min. 3 etaje (peste parter)

Bancpost, agenția Magheru – Str. Anastasie Simu, nr. 6 (colț cu Magheru) – Construit 1935, P+7E

Banca Transilvania, Agenția Gara de Nord – Str. Gării de Nord nr. 6-8 – Construit 1959, S+P+M+9E

Banca Transilvania, sucursala Piața Romană - Bdul Magheru nr. 29 – Construit 1945, S1+S2+P+Mz+7E+Mă

Raiffeisen Bank – Piața Romană nr. 9 – Construit 1959, S+P+9E

Raiffeisen Bank – Lipscani nr. 94

Millennium Bank (preluată de OTP)- Sos Ştefan cel Mare nr. 33 – Construit 1963, S+P+9E

Imobile care prezintă pericol public cu mai puțin de 3 etaje peste parter

Millennium Bank (preluată de OTP) – Str. Halelor nr. 15 – Construit 1880, S+P+2E

Continuarea, AICI!

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

V-a trezit suspiciuni culoarea puilor din magazine?

Observator » Stiri sociale » Localurile şi magazinele din centrul Capitalei, un PERICOL! Lista clădirilor care riscă închiderea