Lupta muschilor se muta in Instanta
Tatal micilor culturisti si cei de la Protectia Copilului vor arata ce pot in fata judecatorilor. Peste o saptamana, la Tribunal, trebuie sa demonstreze ca micul Hercule si fratele lui au suferit, din cauza tatalui antrenor
Tatal micului Hercule nu e un zeu, care arunca fulgere, ci un barbat nervos care imparte amenintari. Nu de pumni tari are nevoie in urmatoarea lupta. Ringul s-a mutat intr-o sala de judecata. Miza - viitorul micilor culturisti. Pe cinci iunie, tatal se va bate in argumente, si nu in pumni, pentru a-si pastra copiii. Va sta fata in fata cu inspectorii de la Protectia Copilului. Ei trebuie sa arate cat de mult rau le-a facut tatal celor doi frati cu muschi.
Daca magistratii vor hotari ca halterofilii de nici zece ani nu sunt in siguranta, langa tatal antrenor, vor fi luati de urgenta. Dar asta nu il sperie pe barbat, care nu lasa o zi sa treaca fara sa mai ameninte o data. “Sa-ti intre bine in cap ca nu m-a speriat si nici nu ma va speria nimic! Fii atent, am zis nimic! Biciclistule! Fii tu sigur ca daca se intampla ceva mie sau familiei mele, cineva iti va face freza”.
Nu sufla o vorba despre analizele fiilor lui, dar cel mai probabil rezultatele arata ca au fost marcati pe viata de exercitii istovitoare la bara, flotari pe sticle si greutati imense pe care le-au ridicat, la comanda.
Decizia tribunalului ar putea sa-l lase fara copii, insa tatal antrenor risca sa-si piarda si libertatea. Politia il cerceteaza pentru antrenamentele grele ale micului Hercule si ale fratelui sau.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰