Mai multe zile libere pentru bugetari
Moş Crăciun vine de la Palatul Victoriei. Executivul a pregătit pentru bugetari două mini vacanţe de sărbători.
Executivul a pregătit pentru bugetari două mini vacanţe de Sărbători. A legat zilele libere de Crăciun şi de Revelion cu weekend-ul.
I-a scutit astfel pe angajaţi de trei zilele lucrătoare: 27 decembrie, adică se fac în total 5 zile libere de Craciun, respectiv 31 decembrie şi 1 ianuarie.
Adică aproape o săptămână de relaxare la început de an.
Numai că aceste zile urmează să fie recuperate ulterior, a anunţat premierul Victor Ponta.
În luna noiembrie, premierul a anunţat că bugetarii vor primi în acest an unele zile libere, deoarece cu primele "se stă mai prost", Guvernul fiind obligat să se încadreze într-o anvelopă salarială într-un an în care a reîntregit toate salariile tăiate de fostul guvern, în 2010.
El a arătat că Guvernul va stabili zile libere de sărbători pentru bugetari, astfel încât să lege perioada liberă legală de Crăciun şi Anul Nou cu cea de week-end, iar zilele libere vor fi recuperate în ianuarie.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰