O mamă din Călărași cade beată pe marginea drumului, iar copilaşul îi ţine berea. Fiica ei: "Iar ai băut, mamă? O să se aleagă praful de tine" (Video)
O mamă din Călărași a fost filmată în timp ce se prăbușește într-un șant, din cauza băuturii. Alături de ea, cuminte, copilul îi ținea sticla de bere și o aștepta să se ridice.
- Un avion de pasageri, cu destinaţia Budapesta - Abu Dhabi, a cerut să aterizeze în România. Zboară deasupra județului Vâlcea să îşi consume combustibilul. DETALII la Observator 12:00
- Ucraina, atac masiv cu 120 drone în Rusia. Incendiu la rafinăria Rosneft. Putin ar fi fost dus de urgență la Kremlin, în miezul nopții
O mamă din Călărași a fost filmată în timp ce se prăbușește într-un șant, din cauza băuturii. Alături de ea, cuminte, copilul îi ținea sticla de bere și o aștepta să se ridice. Atenție, imagini cu impact emoțional.
Pe imaginile filmate de un localnic din comuna Tămădău Mare se poate observa cum femeia, într-o stare avansată de ebrietate, abia reușește să stea pe picioare.
În tot acest timp, fiul ei, parcă obișnuit cu situația, îi ținea sticla de bere în mână.
La un moment dat, femeia cade în șanțul de pe marginea drumului, din care se ridică cu greu. Într-un final, mama reușește să-și recapete echilibrul, ia copilul de mână și se îndreaptă spre casă.
"De ce bei, Gabi, bere?", o întreabă șoferul care a filmat-o. "Suc, în sticla de bere am suc", răspunde ea, cu greu.
După câteva secunde, timp în care a fost escortată de bărbat, femeia s-a întâlnit cu fiica ei, care o aștepta la colțul drumului. Reacția tinerei a fost sfâșietoare: "Iar ai băut, mamă? O să se aleagă praful de tine".
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰