Medicii îşi vând pacienţii ca la piaţă
Pacienţii se vând în România pe bani grei. Unii medici de familie par să fi descoperit o nouă afacere, iar pentru câteva zeci de mii de euro îi vând pe cei înscrişi la ei, pe liste, ca în talcioc.
- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Platforma care a prezis victoria lui Donald Trump scrie despre cine va câştiga alegerile în România. Clasamentul Polymarket
O negociere mai ceva ca la piaţă. Pentru bani, medicul e dispus la orice. Ştie bine că o listă de pacienţi este la mare căutare în vremurile noastre, aşa că medicina rămâne pe locul doi.
O afacere. Cu datele personale ale pacienţilor. Pentru medic, însă, pare să conteze doar preţul. Iar dacă legea permite astfel de tranzacţii, piaţa înfloreşte. Deja unii medici de familie ştiu bine care sunt tarifele, pe cap de pacient, în toată ţara.
Sau dublu faţă de provincie. O listă ce conţine în jur de două mii de pacienţi, în Capitală, poate să ajungă chiar şi la 40 de mii de euro. În restul oraşelor din ţară aceeaşi listă se poate vinde şi cu 20 de mii de euro sau chiar mai puţin.
Fiecare înscris pe listă are preţ diferit în funcţie statutul de asigurat sau neasigurat. Haos total! Strigă şefii asociaţiilor de pacienţi, care sunt de părere că trebuie instituite reglementări stricte şi clare.
Comerţul necontrolat cu liste de pacienţi ridică probleme mari şi programelor de evidenţă ale Caselor de Sănătate.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰