Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Medicii supravieţuitori ai accidentului aviatic din Apuseni au ajuns în Bucureşti

La două săptămâni de când au sfidat moartea în Apuseni, ultimii doi medici, care au supravieţuit accidentului aviatic, au fost externaţi. Valentin Calu şi Cătălin Pivniceru au ajuns în urmă cu puţin timp acasă, la Bucureşti.

de Redactia Observator

la 04.02.2014 , 13:28

 În jurul orei 9 şi jumătate, avionul în care se aflau doctorii Cătălin Pivniceru şi Valentin Calu şi-a luat zborul de pe Aeroportul din Cluj. Până la aeroport, cei doi medici au fost aduşi de o ambulanţă SMURD.

Starea lor era bună încât puteau ca să meargă în deplină siguranţă spre casă.

Aeronava, dotată ca o cameră luxoasă de recuperare, a fost donată Ministerului Sănătăţii de omul de afaceri Ion Ţiriac la câteva zile după nenorocire. O jumătate de oră mai târziu, avionul ateriza, în siguranţă, pe Aeroportul Otopeni.

Vezi și

Trei ambulanţe aşteptau aliniate să-i preia pe răniţi. Una dintre ele a pornit spre Spitalul Elias, acolo unde medicul Valentin Calu este purtător de cuvânt.

Primul externat a fost doctorul Sorin Ianceu. Ieri, chirurgul a fost transportat cu o targă până la ambulanţa care l-a dus acasă, la Oradea.

Cei doi copii l-au aşteptat acasă cu nerăbdare şi emoţie.

Singurul care s-a întors la lucru este medicul Radu Zamfir. Zilele trecute, chirurgul a participat la primul transplant după accidentul aviatic.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Ştiri sociale » Medicii supravieţuitori ai accidentului aviatic din Apuseni au ajuns în Bucureşti