Mesajul unui copil ascuns în dulap
I-a lăsat bunicii un mesaj pe care l-a scris cu pământ înmuiat în apă, pe un geam al unei magazii. O ruga să nu mai plângă. E povestea incredibilă a unui copil de 11 ani din Neamţ
I-a lăsat bunicii un mesaj pe care l-a scris cu pământ înmuiat în apă, pe un geam al unei magazii. O ruga să nu mai plângă. E povestea incredibilă a unui copil de 11 ani din Neamţ
Câteva cuvinte scrise cu o mână de pământ înmuiat în apă au alinat suferinţa femeii. Două zile, Alin şi-a privit bunica în tăcere, din spatele pereţilor din nuiele împletite. A stat ascuns într-un hambar cu porumb şi i-a auzit pe pompieri cum îi strigă numele pe uliţe. Băiatul a plecat duminică să ducă vacile la păşune. Nu s-a mai întors acasă de frică.
Alin luase o notă mică la teza de matematică şi se temea de pedeapsa tatălui. Aşa că s-a ascuns în hambarul din ograda bunicilor. De frigul nopţii s-a ascuns sub o haină veche de-a tatălui, iar foamea şi-a potolit-o cu o bucată de caş.
48 de ore bunicii l-au crezut mort. I-au găsit bicicleta lângă râul de la marginea satului şi s-au gândit că nepotul lor a fost luat de ape. Acolo l-au căutat şi pompierii cu bărcile.
De şase ani, de când mama l-a părăsit, Alin e crescut de bunică şi de tată. Când a plecat de acasă, mama l-a luat cu ea doar pe fratele mai mic. Alegerea ei a lăsat urme în sufletul copilului de 11 ani.
Când n-a mai avut curaj să-şi înfrunte fricile, Alin s-a ascuns. Astăzi a căutat un loc mai cald, printre hainele bunicii. Acolo l-a găsit o verişoară. A vrut să cumpere tăcerea fetiţei cu un leu, dar copila n-a putut păstra secretul şi le-a spus bunicilor. De bucurie, tatăl i-a iertat şi fuga, şi notele.
După ce a stat de vorbă cu poliţiştii, Alin s-a întors acasă. Urmează pentru el câteva şedinţe de consiliere psihologică, iar vineri o petrecere. Acasă şi la şcoală. Alin împlineşte 12 ani.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰