Ministrul Transporturilor, verificări la tronsonul de autostradă Lugoj - Deva
Ministrul Transporturilor a numărat toate erorile care ţin închis tronsonul nou de autostradă dintre Lugoj şi Deva. În total, a descoperit aproape 60 de probleme, de la asfalt prea subţire până la fisuri de 15 metri în şosea.
Ministrul Transporturilor a numărat toate erorile care ţin închis tronsonul nou de autostradă dintre Lugoj şi Deva. În total, a descoperit aproape 60 de probleme, de la asfalt prea subţire până la fisuri de 15 metri în şosea. Asociaţia care monitorizează stadiul lucrărilor de infrastructură îi acuză însă pe oficialii din Transporturi că au reziliat în mod abuziv contractul cu constructorul spaniol. Scandalul este decontat de şoferi care cel mai probabil nu vor circula pe autostradă în acest an.
După ce a luat lotul trei pas cu pas şi a coborât până la baza autostrăzii, Răzvan Cuc a dat verdicul. Lucrările la lotul trei al autostrăzii Lugoj - Deva au fost făcute de mântuială.
Şeful CNAIR acuză firma spaniolă care a făcut acest segment de drum de mare viteză că nici măcar nu a respectat grosimea asfaltului.
Neregulile au fost arătate de oficialii din Transporturi pentru a justifica rezilierea contractului cu constructorul spaniol. Lotul 3 a fost finalizat acum o lună. Însă CNAIR a refuzat să recepţioneze cei 21 de kilometri de autostradă, construiţi între Ilia şi Holdea, din cauza problemelor din teren.
Iar după rezilierea contractului, autostrada finalizată a rămas tot închisă. Asociaţia care monitorizează stadiul lucrărilor de infrastructură îi cere premierului, într-o scrisoare deschisă să ia măsuri, iar traficul pe lotul trei să fie deschis.
Ministrul crede că la finalul lunii se va deschide traficul pe lotul trei. Este însă greu de crezut că vom circula pe aici până la finalul anului pentru că, spun chiar specilaiştii din CNAIR, expertizele pentru siguranţa pe autostradă pot dura şi câteva luni. Fără cei 21 de kilometri între Ilia şi Holdea, România are 829 de kilometri de autostradă.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰