Ministrul de Finanţe al României, Darius Vâlcov, întâlniri conspirative în cimitir
Întâlniri conspirative în cimitir şi şpăgi cărate în pungi din plastic. Sunt acuzaţiile pe care procurorii DNA i le aduc chiar ministrului de Finanţe al României, Darius Vâlcov
Întâlniri conspirative în cimitir şi şpăgi cărate în pungi din plastic. Sunt acuzaţiile pe care procurorii DNA i le aduc chiar ministrului de Finanţe al României, Darius Vâlcov
Detaliile scandaloase ies la iveală în referatul de arestare a actualului edil din Slatina. De altfel, şi acuzaţiile aduse lui Vâlcov sunt din perioada în care acesta era primar. Astăzi, preşedintele României a cerut demiterea lui, pentru că ar afecta activitatea şi credibilitatea guvernului.
Vâlcov e acuzat de trafic de influenţă. Intervenţii în favoarea unor oameni de afaceri, spun procurorii. Presupusele infracţiuni sunt din perioada în care a fost primar de Slatina, dar ar fi avut urmări şi în mandatul de ministru. În luna februarie, Darius Vâlcov s-ar fi întâlnit într-un cimitir din Bucureşti cu suspecţi din dosar. Ar fi încercat să se fereasca de ochii şi urechile ofiţerilor SRI.
Detaliile au ieşit la iveală în referatul prin care DNA a cerut arestarea celui considerat complicele lui Vâlcov. Actualul primar de Slatina, Minel Prina. Doi oameni de afaceri au fost înregistraţi de SRI când povesteau ce s-a întâmplat în cimitir.
Oamenii de afaceri ar fi avut informaţii că DNA verifică contractele fictive pe care le-au încheiat pentru a face rost de bani şi, implicit, pentru a putea plăti presupusul comision de două milioane de euro cerut, în 2009, de primarul Darius Vâlcov.
Banii i-ar fi primit după ce a intervenit pentru ca firma să încheie contractul pe bani publici, zeci de milioane de euro, pentru lucrări de apă şi canal în mai multe localităţi din Olt.
În interceptări, oamenii de afaceri mai dezvăluie şi cum cărau cu maşinile banii de şpagă, la casele de schimb valutar, pentru că sacoşele erau prea grele.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰