Ministrul Sănătăţii: Vaccinul hexavalent şi cel tetravalent au fost distribuite. Când va ajunge în ţară vaccinul ROR
Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a anunţat, miercuri, că atât vaccinul hexavalent, cât şi cel tetravalent au fost distribuite în ţară, fiind posibil să nu fi ajuns chiar în toate judeţele. În ceea ce priveşte vaccinul împotriva rujeolei acesta va intra în ţară în primele zece zile ale lunii mai, potrivit News.ro

”A sosit în două tranşe vaccinul hexavalent şi a fost distribuit în ţară. Vaccinul tetravalent, la fel. Probabil că încă nu au ajuns chiar în toate judeţele. Eu am semnat ordinul de distribuire în ţară şi urmează să mai sosească cantităţi. Deci, practic, se vor asigura toate cantităţile la nivel naţional. În ceea ce priveşte rujeolicul, pentru acest vaccin procedura s-a încheiat doar la începutul acestei săptămâni. Am fost asigurat că în primele zece zile din luna mai acest vaccin va intra în ţară”, a anunţat ministrul Sănătăţii.
Bodog a precizat că a identificat 10.000 de doze de vaccin împotriva rujeolei care există deja în ţară şi care urmau să fie vândute în Uniunea Europeană.
”Aceste doze sunt deja blocate şi am declanşat o procedură pentru a le achiziţiona. Acestea probabil vor ajunge primele”, a mai spus ministrul Sănătăţii.
Sursă: News.ro
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰