Antena Meniu Search
x

Curs valutar

SPECIAL! Minunea de la Hlipiceni. Izvorul cu apă de foc

Focul şi apa sunt două elemente ale naturii fără de care viaţa, aşa cum o ştim, nu ar fi posibilă. Cu o singură condiţie. Să fie separate. Şi asta pentru că cele două elemente sunt opuse. Ba chiar se anihilează reciproc

de Redactia Observator

la 23.01.2015 , 20:21

Focul şi apa sunt două elemente ale naturii fără de care viaţa, aşa cum o ştim, nu ar fi posibilă. Cu o singură condiţie. Să fie separate. Şi asta pentru că cele două elemente sunt opuse. Ba chiar se anihilează reciproc

Există însă un loc în România unde se află un Izvor de Foc. Numită de mulţi minunea de la Hlipiceni, fenomenul straniu se petrece într-o comună botoşeneană. Ce pare la prima vedere un simplu izvor, este de fapt o surpriză de proporţii.

Vezi și

În prezenţa focului, apa se aprinde. Mai mult decât atât, apa care izvorăşte aici ar avea proprietăţi curative. La jumătatea anului 2014 s-au făcut recoltări şi s-a constatat că apa are proprietăţi balneologice are proprietăţi curative.

Acum, primăria din localitate ar vrea să valorifice cumva proprietăţie curative ale apei. Visul autorităţilor este să ridice aici un centru de tratament. Lucru aproape imposibil însă de realizat doar cu fondurile de care dispune primăria.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » SPECIAL! Minunea de la Hlipiceni. Izvorul cu apă de foc