Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Mitropolitul care a salvat din FOC moaştele Sfintei Parascheva a fost canonizat. Cine a fost Sfântul Iosif cel Milostiv

Sinodul Bisericii Ortodoxe Române a decis canonizarea mitropolitului Iosif Naniescu, cunoscut ca Iosif cel Milostiv.

de Redactia Observator

la 09.10.2017 , 17:58

Sinodul Bisericii Ortodoxe Române a decis canonizarea mitropolitului Iosif Naniescu, cunoscut ca Iosif cel Milostiv, au anunţat, luni, reprezentanţii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. 

Mitropolitul Iosif Naniescu, numit acum Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv, va fi prăznuit la data de 26 ianuarie. 

Purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, preotul Constantin Sturzu, a declarat că Iosif Naniescu a fost cel care a adus moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva la Catedrala Mitropolitană după ce biserica Trei Ierarhi, în care se aflau aceastea, a fost cuprinsă de foc, în decembrie 1888. În urma incendiului, lăcaşul de cult a ars complet, numai racla în care se aflau rămăşiţele Cuvioasei Parascheva a fost găsită intactă. 

Articolul continuă după reclamă

'El este cel care le-a dus de la mănăstirea Sfinţii Trei Ierarhi în catedrala mitropolitană în 1889, unde se află până astăzi. Tot mitropolitul Iosif Naniescu este şi cel care a finalizat construcţia catedralei mitropolitane începute de Veniamin Costache, după ce lucările de construcţie au stagnat timp de 40 de ani. Mitropolitul era un om foarte milostiv. Împărţea tot ceea ce avea săracilor. De aceea era numit şi Sfântul Iosif cel milostiv. Se împrumuta când nu avea bani şi, tot timpul, de la lună la lună, era dator celor din jur. Niciodată nu dădea unui sărac decât echivalentul unei pâini', a declarat preotul Constantin Sturzu. 

Mormântul mitropolitului Iosif Năniescu se află în Curtea Catedralei Mitropolitane.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Ştiri sociale » Mitropolitul care a salvat din FOC moaştele Sfintei Parascheva a fost canonizat. Cine a fost Sfântul Iosif cel Milostiv