Observator » Ştiri sociale » Moarte suspectă la Spitalul de Boli Infecţioase din Cluj Napoca

Moarte suspectă la Spitalul de Boli Infecţioase din Cluj Napoca

Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 15.05.2018, 07:55 | Modificat la 15.05.2018, 09:16

Moarte suspectă la Spitalul de Boli Infecţioase din Cluj Napoca. O pacientă, în vârstă de 76 de ani, şi-a pierdut viaţa după ce a căzut de la o înălţime de cinci metri.

Moarte suspectă la Spitalul de Boli Infecţioase din Cluj Napoca. O pacientă, în vârstă de 76 de ani, şi-a pierdut viaţa după ce a căzut de la o înălţime de cinci metri. Femeia tocmai fusese internată la Secţia de Terapie Intensivă, dar s-ar fi deconectat de la aparate şi ar fi sărit în gol, într-un mod încă inexplicabil.

În salonul respectiv nu mai erau alte paturi, astfel că nimeni nu a văzut, cu exactitate, ce s-a întâmplat.

Prima ipoteză arată însă că ar fi vorba despre o sinucidere. Ancheta criminaliştilor ar fi fost îngreunată în primă fază şi de paznicul spitalului, care ar fi avut ordin de la superiori să nu lase pe nimeni să intre. Problema s-a rezolvat după câteva intervenţii telefonice făcute la conducerea spitalului.

Articolul continuă după reclamă