Antena Meniu Search
x

Video Modificările privind portul măștii au încurcat până și autoritățile. Legea a fost modificată, la atenționarea Observator

Am trecut de la şocul obligaţiei de a purta mască de protecţie la uimirea renunţării la ea aproape peste tot în aer liber. Aşa că zilele acestea mulţi au stat cu faţa acoperită în exterior, deşi nu mai e nevoie. Atâtea modificări au încurcat şi autorităţile, care au îngăduit pentru 24 de ore, fără să vrea, ca angajaţii vaccinaţi să nu mai poarte mască în interior. La atenţionarea Observator, legea a fost azi modificată.

Francesca Simionescu
de Francesca Simionescu

la 16.05.2021, 19:55

Vezi și

Chiar dacă nu trebuie să mai purtăm masca afară, mâine, înainte de a merge la serviciu va trebui să ne asigurăm că avem totuși una la îndemână. Cum drumul spre muncă este diferit pentru fiecare dintre noi, aşa sunt şi situaţiile pe care o să le întâlnim. 

În cazul bucureștenilor, dacă în drum spre autobuz sau metrou trec pe lângă o școală, nu trebuie să-și pună masca decât dacă staționează, adică dacă lasă de exemplu copiii la cursuri. Altfel, pot continuă drumul liniștiți. 

În funcţie de mijlocul de transport pe care il folosim, masca va fi sau nu obligatorie. 

În taxi sau mașini de ride-sharing trebuie să ne protejăm. Nu se aplică aceeași regulă pentru cei care circulă cu mașina personală. În plus, în staţiile mijloacelor de transport în comun, dar și în autobuz, tramvai sau chiar metrou, vom fi nevoiți să purtăm masca de protecţie. 

Pe acelaşi subiect

În cazul în care vă gândiţi să vă opriţi la un magazin, în drum, pentru mâncare sau cafea, veţi avea nevoie de mască. Nu există o prevedere clară dacă la coadă, la o patiserie, de exemplu, ar trebui să o purtăm. Aşa că, rămâne la alegerea fiecăruia unde şi cum o poartă. 

Cuplu: Noi am zis să fim un pic mai preventivi, unde e aglomerație trebuie să evităm. 

Autorităţile au făcut şi o greşeală în ordinul iniţial care se referea la folosirea măştii în interior. De sâmbătă până azi la prânz, cine muncea singur în birou sau avea toţi colegii vaccinaţi nu mai trebuia să o poarte. 

Florin Cîțu, premierul României: Deocamdată, la locul de muncă, cu mască, la interior. 

Reporter: A fost o scăpare? 

Florin Cîțu: Este posibil. 

La solicitarea Observator, informaţiile au fost revizuite, iar ordinul modificat. Va mai dura un timp până ce angajaţii vaccinaţi vor scăpa de mască la birou. Şi nu este singura neclaritate din lege, anunţă chiar premierul. 

Reporter: Scrie doar de persoanele care au cea de-a doua doză şi 10 zile după rapel. Ce se întâmplă cu cei care fac Johnson&Johnson, unde este o doză? 

Florin Cîțu: Şi acolo este o anumită perioadă pe care trebuie să o ai. Dacă este vreo scăpare, vom modifcia HG-ul. 

O altă situaţie inedită este şi la Brăila. După ce preşedintele ţării a anunţat noile relaxări iar Guvernul le-a instituit, prefectul a decis că în judeţ se vor păstra şi măsura de port obligatoriu al măştii, şi restricţiile de noapte. 

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Propunere: plimbările cu bicicleta în pădure, doar cu acordul proprietarului pădurii. Sunteţi de acord?

Observator » Stiri sociale » Modificările privind portul măștii au încurcat până și autoritățile. Legea a fost modificată, la atenționarea Observator