Antena Meniu Search
x

Moş Nicolae a adus bucurie şi în sânul familiei Rotariu. Kassandra a trecut cu bine peste operaţia cu numărul 37

Moş Nicolae a adus bucurie şi în sânul familiei Rotariu. Mulţumită şi ţie, Moş Daniel, Kassandra a trecut cu bine peste operaţia cu numărul 37! Au fost trei ore de emoţii, la capătul cărora Kassi a deschis ochii şi a zâmbit. Aşa cum ne-a obişnuit

Vezi și

Moş Nicolae a adus bucurie şi în sânul familiei Rotariu. Mulţumită şi ţie, Moş Daniel, Kassandra a trecut cu bine peste operaţia cu numărul 37! Au fost trei ore de emoţii, la capătul cărora Kassi a deschis ochii şi a zâmbit. Aşa cum ne-a obişnuit

Toată lumea care i-a fost alături a răsuflat uşurată pentru că reacţia fără precedent a unei ţări întregi şi-a atins scopul. Cei peste o sută de mii de euro strânşi în urma Maratonului pentru Kassandra o vor ajuta să îşi recâştige, pas cu pas, copilăria întunecată de chin şi de durere.

A fost mai întâi o dorinţă. Apoi, un vis care a prins viaţă. După maratonul lui Daniel Osmanovici, Kassandra a ajuns în Franţa pentru operaţia cu numărul 37.

Aproape trei ore de emoţii la capătul cărora, Kassandra mai face un pas. Orele trec greu, aşteptarea e şi mai grea.

Odată trezită, Kassi priveşte înainte, spre a 38-a operaţie. Cu încredere, şi cu mama Dana. Aşa au început lungul drum către mai bine. Pas cu pas, încă din prima clipă în care fetiţa a ajuns pe mâna medicilor din Franţa.

Din acea clipă, lupta era una care putea fi câştigată. Împotriva destinului, a oamenilor, dar mai ales împotriva bunicii care a chinuit-o. Acasă, la Timişoara o aşteaptă, peste câteva zile, tata Roti şi Cristi, fratele care a ajutat-o să facă primii paşi.

Doi părinţi mai părinţi decât alţii care ne-au dat tuturor o lecţie de curaj şi de dragoste necondiţionată. Pentru ei şi pentru Kassandra, Daniel Osmanovici a prezentat cel mai lung buletin meteo din lume, la finalul căruia dumneavoastră aţi ajutat-o pe Kassi cu 120 de mii de euro. Banii vor ajunge la ea de fiecare dată când va avea nevoie şi fiecare intervenţie de acum înainte va fi făcută pentru ca zâmbetul Kassandrei să nu dispară niciodată.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Unde vă petreceţi Sfintele Paşti?

Observator » Stiri sociale » Moş Nicolae a adus bucurie şi în sânul familiei Rotariu. Kassandra a trecut cu bine peste operaţia cu numărul 37