Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Nopțile de distracție sunt lungi în stațiunea Mamaia

Ziua la plajă, noaptea la distracţie! Pe litoral, turiştii nu obosesc niciodată şi vor să plece acasă cu cât mai multe amintiri şi experienţe plăcute. După lăsarea serii, Satul de Vacanţă din Mamaia arată ca un furnicar.

de Redactia Observator

la 28.07.2019 , 01:49

Ziua la plajă, noaptea la distracţie! Pe litoral, turiştii nu obosesc niciodată şi vor să plece acasă cu cât mai multe amintiri şi experienţe plăcute. După lăsarea serii, Satul de Vacanţă din Mamaia arată ca un furnicar. Oamenii abia au loc să treacă unul pe lângă altul şi se înghesuie să încerce fiecare maşinărie din parcul de distracţii. Apoi, dau o fugă şi pe la suveniruri, acolo unde comercianţii vând aproape orice.

După ce imortalizează apusul de soare pe malul lacului Siutghiol din Mamaia, turiştii se îndreaptă parcă hipnotizaţi spre Satul de Vacanţă.

Mirosurile amestecate de la tarabele cu mâncare se simt de departe iar caruselele le iau ochii cu luminiţele lor. Cei mai curajoşi, speră să simtă adrenalina de la înălţime.

Vezi și

Pentru fiecare amintire mai puţin plăcută, turiştii plătesc. La fel şi pentru cele plăcute. Vor să plece acasă cu cât mai multe suveniruri, chiar dacă sunt aduse din Turcia şi China.

Părinţii rezistă cu greu în faţa copiilor care vor să li se îndeplinească toate poftele.

În piaţeta din sudul staţiunii, un tânăr cântă la flaut. De patru ani, îi face pe turişti să se oprească lângă el. Unii doar îl ascultă, alţii îl şi răsplătesc. Dar nu strânge mai mult de 150 de lei pe seară.

Spre miezul nopţii, cozile sunt la îngheţata turcească şi la preparatele fast-food. Preferatul tuturor, mult râvnitul kebab.

În nordul staţiunii Mamaia peisajul se schimbă radical. Parcările sunt expoziţii de maşini de lux. Din ele coboară tineri cu haine atent alese şi domnişoare cu ţinute îndrăzneţe. Toţi se îndreaptă spre cluburile de fiţe, acolo unde petrecerile înecate în băuturi fine ţin până în zorii zilei.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri sociale » Nopțile de distracție sunt lungi în stațiunea Mamaia