Video Noua faţă a Castelului Teleki din Bistriţa, reabilitat cu 25 de milioane de lei. Ajuns aproape ruină, şi-a recăpătat strălucirea
Unul dintre cele mai importante obiective turistice din Bistriţa Năsăud, Castelul Teleki, a fost reabilitat. Lucrările au transformat castelul vechi de secole, care risca să se prăbuşească, într-unul cu un uriaş potenţial turistic, ce va fi acum gazda unor impresionante expoziții de artă, ateliere de creaţie sau conferinţe tematice cultural-artistice.
Castelul Teleki a fost construit în 1752, în stil baroc. Avea o formă dreptunghiulară, iar pe pe laturi se aflau magaziile, grajdurile şi închisoarea prizonierilor. După aproape trei secole, acesta a devenit o ruină şi a avut nevoie să fie salvat.
Valoarea totală a proiectului a fost de 25 de milioane de lei
Castelul îşi deschide porţile pentru cei dornici să facă o călătorie în timp, în alte vremuri. Dintr-un edificiu aflat în paragină, autorităţile au reuşit să construiască un adevărat centru turistic.
Kelemen Hunor, vicepremier: “În acest moment este reconstruit. Este renovat şi are o nouă destinaţie, o destinație nobilă şi o destinaţie extrem de importantă.”
Lucian Romașcanu, ministrul Culturii: “Fără cultură, lucrurile celelalte s-ar putea să nu aibă trăinicie”
Cei care au trecut pragul Castelului Teleki au fost plăcut impresionaţi de atelierele de creaţie artistică şi etnografică, expoziţiile de artă sau conferințele cu tematică cultural-artistică. Lucrările de reabilitate au început în urmă cu trei ani. Valoarea totală a acestui proiect a fost de 25 de milioane de lei.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰