Noutăţi în Programul RABLA, anunţate de Ministrul Mediului: Tichetele vor putea fi folosite şi pentru biciclete electrice

Publicat: 16.10.2017, 11:06.
Actualizat: 16.10.2017, 11:38

Ministerul Mediului pregăteşte programe destinate reducerii poluării, printre care achiziţia de maşini electrice, iar din anul următor a bicicletelor electrice.

Reclamă

Pixabay.com

Ministerul Mediului pregăteşte o serie de programe destinate reducerii poluării, printre care se află achiziţia de maşini electrice, iar din anul următor a bicicletelor electrice, a declarat, luni, ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, într-o conferinţă de specialitate.

'Măsurile pe care le ia Ministerul Mediului, prin Fondul pentru Mediu, Administraţia Naţională de Meteorologie, Garda Naţională de Mediu, duc exact în direcţia diminuării emisiilor cu efect de seră. Avem programul Rabla, iar în acelaşi timp am implementat finanţare pentru achiziţionarea de maşini electrice şi, mai nou, de la anul a bicicletelor electrice. Sunt măsuri pertinente pe care le ţinem sub supraveghere. Ne gândim foarte bine să implementăm tot ce înseamnă circulaţia în zone critice în marile aglomerări, astfel încât deplasarea către locul de muncă să se realizeze cu autovehicule nepoluante, indiferent că vorbim de maşini personale sau de cele de transport public în comun. Am implementat, de asemenea, inclusiv finanţare pentru RO-LA, un program guvernamental multianual pentru transportul a tuturor vehiculelor de gabarit mare pe calea ferată, astfel încât poluarea să nu mai fie la nivelul de astăzi, iar circulaţia rutieră pe şosele să nu mai fie îngreunată. Vrem ca fiecare cetăţean din această ţară să ştie ce sunt schimbările climatice şi care sunt măsurile care se iau pentru diminuarea acestora', a menţionat Gavrilescu.

Potrivit ministrului Mediului, în perioada următoare, ministerul de resort, alături de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), va depune un proiect pe Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM), pe exerciţiul financiar 2014 -2020, astfel încât reţeaua de radar meteo să poată să fie performantă, iar previziunile să fie realizate în timp util.

Citește și:
Reclamă

De asemenea, Graţiela Gavrilescu a vorbit despre modul în care România contribuie la dezvoltarea şi implementarea de soluţii menite să diminueze efectele schimbărilor climatice.

'Acum câţiva ani şi eu, şi dvs., când auzeam noţiunea de schimbări climatice, ne întrebam ce înseamnă. Înseamnă foarte mult. Înseamnă că am avut în România anul acesta temperaturi extreme care ne-au îngrozit, am avut parte de fenomene meteo extreme cu pagube însemnate. Fiecare dintre noi, prin poluarea pe care o producem, reuşim să o luăm în nişte direcţii nu tocmai fericite. Mai presus de toate, siguranţa cetăţeanului trebuie să fie la adăpost. După cum ştiţi, Guvernul României a aprobat prin Ordonanţă de Urgenţă implementarea aplicaţiei 'RO Alert', pentru ca fiecare cetăţean să ştie ce măsuri trebuie să ia pentru a se pune la adăpost. Acum 25 de ani s-a vorbit pentru prima dată la Rio de Janeiro s-a pus în dezbatere modul în care trebuie să începem să luăm măsuri pentru combaterea schimbărilor climatice. De asemenea, sunt 20 de la ani de la Protocolul de la Tokyo, prin care toate ţările au fost puse în temă cu reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. Un rol extrem de
important pe care l-a avut şi România a avut loc la Conferinţa de la Paris. România, ca stat, este direct interesată ca populaţia să trăiască într-un mediu sănătos', a menţionat ministrul Mediului.

Ministerul Mediului şi Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) organizează, în perioada 16-17 octombrie, conferinţa internaţională 'Fenomene meteo extreme şi sisteme de avertizare timpurie în contextul managementului riscului dezastrelor naturale'.

Reclamă

Evenimentul se desfăşoară în contextul proiectului 'Săptămâna adaptării la schimbările climatice', iniţiativă finanţată din Fondul pentru Relaţii Bilaterale în cadrul programului RO 07, prin Mecanismul Financiar SEE 2009-2014, Ministerul Mediului având rol de Operator de Program.

Sursa: Agerpres

Descarcă aplicaţia Observator News din Google Play sau App Store şi fii la curent cu ştirile momentului din România şi din lume.

Reclamă
Citește și
recomandari pe a1.ro
Dormea liniștit când a simțit că ceva se mișcă lângă el, în pat. Când a ridicat pătura a încremenit de spaimă. Ce era acolo

Top știri
„M-a aruncat de la 7 metri de pe un pod, credea că îmi înşel iubitul”. O tânără de 20 de ani a rămas paralizată din cauza unui prieten, în UK
1
Mapamond • pe 25.10 la 15:55

„M-a aruncat de la 7 metri de pe un pod, credea că îmi înşel iubitul”. O tânără de 20 de ani a rămas paralizată din cauza unui prieten, în UK

„M-a aruncat de la 7 metri de pe un pod, credea că îmi înşel iubitul”. O tânără de 20 de ani a rămas paralizată din cauza unui prieten, în UK
O tânără mamă, care îi citea bebeluşului din Biblie înainte de culcare, a fost nimerită în cap de un glonț rătăcit, în SUA: ''Este în Rai chiar acum''
2
Mapamond • pe 25.10 la 08:26

Undă verde pentru introducerea certificatului verde la locul de muncă. Proiectul merge la vot în plen: amenzi uriaşe pentru cei care refuză
3
Eveniment • ieri la 21:19

Bărbat de 68 de ani, sub masca unui tânăr cu 30 de ani mai mic. Invita femei la întâlnire, folosindu-se de poze false şi le lega la ochi pentru a întreţine relaţii sexuale, în Franţa
4
Inedit • pe 25.10 la 16:40

Duhovnicul Mănăstirii Durău: "Te vaccinezi, ți-ai semnat condamnarea la moarte. Să nu vă otrăviți copiii!'' Reacţia BOR faţă de predicile conspiraționiste
5
Eveniment • ieri la 10:47

RECOMANDĂRI
Imagine ilustrativă
Extern • la 10:02

Vladimir Putin, către Republica Moldova: Vă dăm gaz dacă slăbiți relațiile cu UE. Răspunsul Chișinăului

Compania rusă Gazprom a propus ca Republica Moldova să își ajusteze acordul de liber schimb cu UE și să amâne reformele...

Vladimir Putin, către Republica Moldova: Vă dăm gaz dacă slăbiți relațiile cu UE. Răspunsul Chișinăului
Câte infectări Covid-19 vom avea de Crăciun. Epidemiologul Octavian Jurma face previziuni optimiste
Sanatate • la 07:22

Un medic demontează zvonurile legate de cancere şi leucemii provocate de vaccinul anti-Covid, după câțiva ani
Sanatate • la 08:01

Un medic demontează zvonurile legate de ”cancere şi leucemii provocate de vaccinul anti-Covid”, după câțiva ani

Un girocopter din care a ieşit parafină a creat isterie într-o comună din ţară: ''Te omoară, în casă dă un praf pe tine și cum ai ieșit, cum ești gata''
Eveniment • la 08:21
Video

PARTENERI
Când va deveni obligatoriu certificatul verde la locul de muncă. Raed Arafat: ”Aşteptăm să vedem forma finală”
spynews.ro

Mugur Mihăescu, adevărul despre situația sa financiară. „Am pierdut aproape tot„, spune despre afaceri
libertatea.ro
Mugur Mihăescu, adevărul despre situația sa financiară. „Am pierdut aproape tot„, spune despre afaceri
Raed Arafat, despre accesul în magazinele alimentare cu certificat verde: „Nu ne referim la magazinele esenţiale”
bzi.ro

Vaccinarea împotriva COVID-19 va fi obligatorie în România. Ministrul demis al Sănătății, Cseke Attila a făcut anunţul

Horoscopul zilei de 28 octombrie 2021. Berbecii trebuie să riște pe plan financiar. Află ce se întâmplă cu zodia ta
CaTine.ro

Cristi a murit la doar o zi după nuntă. Șoferul care a provocat accidentul era beat!
gandul.ro
Cristi a murit la doar o zi după nuntă. Șoferul care a provocat accidentul era beat!
Cristina, fosta soție a lui Bănel Nicoliță, dezvăluiri despre fuga fostului fotbalist în SUA. Ce le-a zis fetelor: `Trimite bani mereu!`
prosport.ro

Cine decontează spitalizarea bolnavilor de COVID fără asigurare medicală. Costurile sunt colosale
Ziare.com

EXCLUSIV Am aflat când și de ce s-s produs, de fapt, ruptura între Laurențiu Reghecampf și Anamaria Prodan? S-a simțit abandonat
redactia.ro

Oana Moșneagu, povestea din spatele personajului “Andreea” din serialul “Adela”. Cum se identifică actrița cu rolul pe care îl are
tvhappy.ro

Cum se împarte averea! Câți bani primește Reghecampf la divorț: „Trădătorul e în genunchi”
GSP

Un bărbat arestat la domiciliu a cerut să fie transferat în închisoare pentru că nu mai suporta să stea în casă cu soția
money.ro

Dezvăluire incredibilă despre Anamaria Prodan. Ce avere avea, de fapt, când l-a cunoscut pe Laurențiu Reghecampf. Acuzată că minte chiar de fina ei
as.ro

„Nu mai e loc de împăcare”. Anamaria Prodan îl face praf pe Laurenţiu Reghecampf. Cum a umilit-o antrenorul

Blue Origin, compania lui Jeff Bezos, vrea să construiască o stație spațială. Cum se va numi
UseIT

Observator de bine
Greta Gavrilă
Observator de bine • ieri la 20:44
Video

Observator de bine, 26 octombrie 2021. Prinţesa Mako a Japoniei a ales dragostea în schimbul vieţii regale

Observator de bine, 26 octombrie 2021, prezentat de Greta Gavrilă.

Observator de bine, 26 octombrie 2021. Prinţesa Mako a Japoniei a ales dragostea în schimbul vieţii regale
Greta Gavrilă
Observator de bine • pe 25.10 la 22:04
Video

Observator de bine, 25 octombrie 2021. Fiica lui Paul Walker, condusă la altar de Vin Diesel

Observator de bine, 25 octombrie 2021. Fiica lui Paul Walker, condusă la altar de Vin Diesel
Greta Gavrilă
Observator de bine • pe 22.10 la 20:41
Video

Observator de bine, 22 octombrie 2021. O femeie din Statele Unite a salvat 27 de căţeluşi, care urmau să fie eutanasiaţi