Antena Meniu Search
x

Curs valutar

O asistentă medicală a fost bătută de un tânăr beat

A fost bătută pentru că a vrut să ajute! O asistentă de pe o ambulanţă a fost lovită de un tânăr care a ameninţat că se sinucide.

de Redactia Observator

la 10.01.2014 , 09:32

- Aţi lovit-o!

- Ştiu.

- Cu ce aţi dat? Cu pumnul?

Vezi și

- Nici nu ştiu cu ce i-am dat.

Furia i-a întunecat mintea. Şi a atacat-o pe cea care i-a întins o mână.

Două persoane diferite au sunat la 112 şi au spus că bărbatul vrea să-şi ia viaţa.

Ne-a solicitat de două ori. Prima dată nu a răspuns la uşă. După aceea ne-a solicitat a doua oară că tentativă de suicid, spune asistenta medicală, Roxana Duțu.

De data asta tânărul a deschis uşa echipajului de la ambulanţă.

Era în faţa blocului. l-am luat în ambulanţă, i-am acordat primul ajutor, după aceea era cu sora, m-a înjurat, mi-a dat cu pumnul, povestește asistenta.

Alcoolul l-ar fi făcut violent. Degeaba au încercat angajaţii de la ambulanţă să-l liniştească.

Înjurăturile au lăsat repede loc pumnilor.

Ca să-l poată transporta la spital, echipajul de la ambulanţă a cerut ajutorul poliţiştilor. Abia atunci, tânărul a început să se mai liniştească.

Tânărul a rămas internat la Spitalul de urgenţă din Târgovişte sub stricta supraveghere a medicilor.

Asistenta lovita a depus plângere la poliţie împotriva tânărului, aşa că în momentul în care o să iasă din spital va fi nevoit să meargă la secţia de poliţie.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri sociale » O asistentă medicală a fost bătută de un tânăr beat